Să dai lumii cuvinte (Poetului…)

Nu şterge purpura
cuvintelor rătăcite
printre simţurile
degetelor
piciorului răsfirat între
borduri apolitice.
Căldura şalului
ce împresoară lumi
de corzi vocale
să-ţi curgă nevălurit
în aorta poetică,
drumându-se
spre înaltul orgilor
boltite bizantin.
Nu plânge în urma cuvintelor,
silabe şi imagini
ceţoşate.
Nu mai
sunt ale firului cărunt
şi nici ale degetelor atingătoare
de lume stearpă.
Cărări, trotuare şi toamnele
apelor paşilor tăi să-ţi
sfârşească mersul blând şi domol
în cetatea cuvintelor lumii,
dând lumii cuvinte...