Tandrețea

Tandrețea cu care cuvintele 

îmbrățișează o idee, 

un zâmbet 

atinge un suflet 

sau un gând 

se topește într-un dor 

este șoapta unei poezii

nescrise încă.

Tandrețea 

cu care unele cuvinte 

ne ating corzile sufletului, 

o privire 

ne înflorește inima 

sau un sărut 

ne astâmpără un dor 

este chiar 

sămânța poeziei.

Tandrețea 

cu care o picătură de ploaie 

astâmpără setea unei păsări, 

o floare 

mângâie o privire, 

un ciripit 

înmugurește tăcerea 

este zvâcnirea 

unei autentice poezii.

Tandrețea 

cu care viața 

ne îmbrățișează,

voința  

ne dă aripi

și simțirea 

ne înnobilează

este însăși poezia.

Publicat în Cultură, Literatură, Poezie

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te