Acel altfel...

M-am detașat de singurătate 

În ziua aceea cu lilieci

parcă înadins înfloriți.

Cînd ceața pîndea

Cu coada ochiului 

tresărind ca o deznădejde

care nu-și găsește cuvinte.

Fără teama zorilor 

făceam piruete dezmierdînd

aerul cu mîinile și cu trupul,

cu brațele lungi, cu părul castaniu,

sfios și crud pornind în trombă 

pe fruntea-mi mică.

Copleșită de visare 

respir parfumul frunzei

privind cerul în care se bălăcesc 

rîndunele.

Răpusă, singurătatea se cuibărește

în gulerașul răsfrînt 

al rochiței cenușii.