ADIO

Cuvintele mi se agață de timpane
precum muribundul de viață,
sunt goale
și totuși,
atât de neînsemnate,
sângerânde la porțile inimii.

Nu ma bateți!
E ferecat și este întuneric,
vă puteți lăsa așternute în muțenie,
să curgă râuri de carmin peste voi,
eu nu vă mai aud!

Ia-le înapoi!
Și-au atins menirea,
m-am sfărâmat între A-ul de căpătâi,
m-am amestecat cu țărâna D-ului,
călcată de toate picioarele lumii,
m-am sădit vlăstar la umbra I-ului
unde își ostoiește dorul
ultima literă de pe urmă,
a uitării,
O, această buclă care închide ciclul.

sursă foto: arhivă personală