Când vine Paștele

Când vine Paștele, trăim,
Ne închinăm, întinerim.
Ne este sufletul un înger-stea
Și ochii - fructe verzi, cu zeamă grea.
Când vine Paștele, plutim
Pe Marea Cinstei, și iubim.
Suntem precum zmeiele-n vânt,
Care se-nalță, ca un vis, de pe Pământ.
Cărarea spre văzduh a înverzit,
Făpturile pădurii s-au trezit.
În toate, cresc puternice chemări
Spre Candida Lumină din marile-așteptări.
Când vine Paștele, stârnim
Căldura Dragostei și ne-nvelim
În faldurile ei de sacru foc,
Râvnind la soarta plină de noroc.
Atâta veselie e pe drum!
În hornul casei, firicel de fum…
E ziua când cu Domnul vom păși
Spre soarele ce din vitraliu va ieși.
Când vine Paștele, pornim
Spre Rugăciune, să ne primenim.
E ziua-n care toți privim cu dor
Către Hristos, de Pace Ziditor.
autor: Mihai-Valentin Groza, clasa a V-a, Timișoara, premiant al Concursului internațional de creații literare și desen „Lumină și Culoare”, ed. a II-a; îndrumător - Mirela Hubali, prof. de Literatură română
Acest text a fost publicat cu acordul tutorilor legali ai minorului.
sursa foto: Daria Maria Porumbel, clasa a V-a, Liceul de Artă „Dinu Lipatti” Pitești, prof. coordonator Anca Giura. Blândul Iisus - lucrare premiată la Concursul internațional „Lumină și culoare”, ed. a II-a.
Publicat în Literatură, Actualitate, Poezie, Eveniment cultural-artistic, Premii, Mențiuni speciale Timpul Bruxelles, Tinere talente literare
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Literatură, Actualitate, Poezie, Eveniment cultural-artistic, Premii, Mențiuni speciale Timpul Bruxelles, Tinere talente literare
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.