De ce scriem?

Suntem întrebați adesea: de ce scriem?
Sau: avem vreun câștig, vreun beneficiu? - cum ar fi spus Moromete, când Niculae voia să-și continue studiile.
Scriem, fiindcă doar prin scris viața triumfă; viața însăși are o culoare deosebită, se vede altfel.
Scrisul este și rămâne o carte de vizită pentru viitor, pentru urmași sau pentru criticii de mai târziu.
Prin scris, devenim mai buni, zâmbim altfel, lăsăm deoparte răutatea și interesele meschine, mergem braț la braț cu bunătatea, cu omul generos din noi, fiindcă atunci când îți așezi sufletul pe tavă, totul se deschide în jur, ca o aură de lumină. Țintești în sus, ai un ideal, dorești să ajungi în vârful piramidei.
Fiecare om are un ideal și face tot posibilul să-l atingă. Mai devreme sau mai târziu…
Eram studentă, când într-o zi, la ora de Istoria filosofiei, profesorul ne-a istorisit o pildă despre oameni și despre idealurile lor, ceva foarte interesant despre dorința de a ajunge în vârful piramidei. Cum spunea Marin Sorescu în Iona: "Ne punem în gând o fericire, o speranță, în sfârșit, ceva frumos". Fiecare dorește să ajungă în acel vârf, iar odată atins idealul mult visat, nu ne vom mai gândi la ce ne-am dorit odinioară, ci ne vom îndrepta spre o altă țintă, canalizându-ne atenția spre un alt vârf.
Cât va trăi, omul va avea idealuri, visuri, și după un vârf, se va profila un altul, la nesfârșit. Depinde de noi și de perseverența cu care acționăm de-a lungul vieții, depinde doar de noi în ce măsură dorim să ne atingem visurile.
Revenind la scris, el nu este decât o punte de legătură între prezent și viitor, dar asta nu înseamnă că nu întoarcem privirea spre trecut; trecutul face parte integrantă din noi, de aceea, ne raportăm de fiecare dată și la clipele pe care le-am trăit cândva.
Scrisul e ca respirația, ca aerul, este o mângâiere a sufletului; prin scris scăpăm de simpla uitare, comunicăm cu semenii și cu divinitatea; până și lui Dumnezeu îi plac oamenii buni, acei oameni cu suflet mare, care vor să lase un mic semn din existența lor pe o coală de hârtie, chiar dacă "peste toate o lopată de țărână se depune" - motivul deșertăciunii, vanitas vanitatum, în Scrisoarea I a lui Eminescu.
Așternând slovele în scris, zâmbim viitorului, vieții, suntem mesageri, ducem mai departe o răsuflare din acest veac, lăsăm o urmă, o dâră de lumină, strecurată în carte și în suflet, o încurajare, un îndemn pentru ziua de mâine, zâmbim dimineților cuminți, anotimpurilor, uneori vesele, alteori triste, izvoarelor dătătoare de viață, timpului nerăbdător.
Frumosul din noi trebuie strecurat în fiecare pagină, în fiecare cuvânt, bucăți de suflet să lăsăm în stihurile noastre…

sursa foto: pixabay