Fracturi și Iluzii - Incontinență

Gigantescul oraș se urnește din greu și în dimineața asta; mecanismele troznesc din încheieturi, pufnesc aburi pe toate orificiile, din guri de canal urcă la suprafață duhori puturoase ale subteranului, țevi întortocheate îl străbat în lung și-n lat, și plimbă cu repeziciune dureri, sângerări, evacuări ale celor netrebuincioase, vaiet și jale.
Nu s-a luminat încă de-a binelea, când pășesc ușor caldarâmul, ferindu-mă să strivesc mirosul de pită fragedă și îndestulătoare, recent scoasă din vatră, a iarbă prăjită de vara trecută, care parcă nu mai avea sfârșit, și-mi înmoi pașii în orașul pe care îl iubesc, dar care, în același timp, mă consumă.
Sunetele bine cunoscute, mișcări imperceptibile, se furișează pe neobservate, o rază se ițește cu repeziciune și mă izbește în tâmple cu miros de lumină neîncepută.
Mă întorc, ușor dezorientată de jur-împrejurul corpului, totul e schimbat, dar parcă zăresc prin ochiul împăienjenit mica librărie din colț, bazarul chinezului și clinica de înfrumusețare.
Au încă trase storurile, dar fiecare are mirosul ei; pătrund pereții și adulmec în parte, în răcoarea dimineții, spațiul creat în jurul meu.
Ghemuită, în genunchi, îmi adulmec frica unei noi lumini.
Ne cântărim din ochi forțele; deși mi se întrupează ca o războinică, îi pot simți slăbiciunile, suntem pregătite să ne luăm la trântă.
Eu cred că și astăzi voi învăța să mă accept și să o primesc în mine, ea crede că m-a biruit înainte de a începe lupta.
Fără să știe că amândouă am învins.

sursa foto: arhivă personală