O societate în declin

Eram încă în România, mă plimbam prin centrul orașului, pregătindu-mă să-mi iau rămas bun de la străzile pe care mersesem pînă în acel moment. În Piața Amzei am văzut o tînără ce se afla la volanul mașinii, încercînd să parcheze. Avea semnul începătorului și se chinuia de zor. Nimeni din jur nu s-a gîndit să o ghideze, din contră, treceau oameni în toată firea și rîdeau de ea, ironizând-o, iar unii chiar aruncînd jigniri la adresa acesteia. M-am oprit să o ajut, răspunzînd eu celor care comentau. S-a oprit o dubă din care șoferul și-a scos capul pe geam și a înjurat-o. L-am rugat să aibă puțină răbdare și bunătate, că probabil și dumnealui a fost cîndva șofer începător. Și-a mutat atenția către mine și ce înjurături mi-au auzit urechile, recunosc că m-am blocat. Un om pe care nu-l cunosc și căruia nu i-am greșit cu nimic. Ură! Asta devărsa.

Ce vedem în media, comentariile pline de venin și ură, e ceea ce este și pe stradă, în preajma noastră, în vecinii noștri, în colegii pe care-i avem, în cei pe care-i întîlnim. Sunt pretutindeni. Doar uităm noi atunci cînd nu interacționăm cu ei, iar ei camuflează scurte perioade de timp. 

Aceștia, așa cum sînt, sunt cei capabili de atrocități mai mari dacă vor avea cadrul pentru a-și putea exprima plenar interiorul ce-i locuiește. Așa a fost posibil Hitler, și toți cei care s-au regăsit în doctrina acestuia și au aderat la concepțiile acestuia de a construi o rasă superioară. Ajung lideri niște psihopați care găsesc similitudini în cei din jur. Și nu sunt puțini. Toți cei care utilizează etichete precum: jidani, țigani, negri, homosexuali, este femeie etc., sunt cei care utilizează stereotipii cognitive, care disprețuiesc pe cei diferiți și vulnerabili, și cred că, dacă ar avea cadrul unde să-și poată manifesta cruzimea și ura ce-i locuiește, ar face-o. Unii se decompensează într-atît, încît chiar o fac, iar aici ne putem uita la dimensiunea violenței domestice unde abuzul verbal, cît și cel fizic este răspîndit. Într-un studiu făcut de Salvați Copiii, 60%  dintre români își lovesc copiii și consideră că educația se face și cu bătaia. Cînd educația înseamnă violență fizică și verbală, copiii ajunși adulți vor perpetua același comportament violent. Cu cît cineva se comportă într-o manieră abuzivă, indiferent de natura abuzului, că este abuz fizic, că este abuz verbal prin jigniri, zeflemea, ironii,  putem observa cît de abuzat a fost acesta. Oferim lumii ceea ce este în interiorul nostru. Dacă noi am fost abuzați și ne abuzăm prin diferite adicții sau comportamnete autodistructive, vom oferi lumii fix același mod abuziv de a fi. 

Ipocrizia ce domină societatea și lipsa capacității de a analiza în profunzime și în ansamblu o situație se vede în linșajul practicat la adresa celorlalți. O societate majoritară care se hrănește din bîrfă, din a se descurca, din dubla măsură, din a consuma material și a obține financiar, din lăcomia de a avea, din zgîrcenia de a oferi. Atât timp cît preocuparea generală este de a judeca viața altcuiva și a ne hrăni doar cu asta, vom rămîne niște involuați emoțional și intelectual, la nivel de primate bipede. Ne vom satisface doar nevoile primare și de apartenență la un grup, iar nevoile de dezvoltarea intelectuală a eului le vom găsi doar la o categorie restrînsă a populației.

Atît timp cît lipsa unor valori sănătoase nu există, iar narcisismul patologic de a pune în exterior domină, vom avea parte de invidie și ură. De cruzime și sadism. De femei care se obiectulizează și de bărbați care le consumă, de femei ce se mențin neajutorate și dependente din diferite neputințe și uneori din lene. De bărbați ce se lasă folosiți și utilizați și care nu-și dau voie să aibă valoare altfel decît prin ce produc și fac, și nu prin cine sînt în profunzimea lor. O societate ipocrită, incultă și infantilă. Un infantilism ce derivă din traumele copilăriei în care i-a fost diminuată identitatea și care și-a clivat eul pentru a supraviețui, dar supraviețuirea cronologică nu-i aceeași cu cea psihică și așa obținem această societate alienată care sîntem azi. 

Maturitatea emoțională presupune asumare, integrare, moralitate și responsabilitate. Lipsa acesteia se vede în comportamentele exchibiționiste, în distorsionarea corpurilor prin frica de bătrînețe și de moarte, prin încercarea de a te păcăli că nu vei ajunge acolo, prin lipsa verticalității și asumarea unor decizii, prin consumul și teoriile alambicate la care aderă mulți. Sunt doar niște structuri cognitive frînte, suspicioase și paranoice. Trăim într-un mediu profund traumatizat și îl imprimăm inconștient în noi, iar acest lucru se vede în toate aceste moduri de a gîndi și comportamente pe care le avem. În ostilitatea cu care ne privim și abordăm.

Validăm șmecheria, pe cel care se descurcă, isteria în toate formele ei, de la expunere indecentă, pînă la linșajul scris și vorbit. Ne plac cei care au replică. Apreciem mentalitatea: “ce bine i-a zis-o”!, apreciem grobianismul, superficialitatea și fațada. Ne trăim viața în minciună și ipocrizie. Refuzăm să ne confruntam cu noi înșine, cu infidelitățile, cu lipsa loialității, cu minciuna, cu distanța care este acolo unde nu ar trebui să existe, cu autenticitatea. 

Noi vrem să fim fericiți cu orice preț, nu mai contează ce compromisuri facem, trebuie să părem fericiți și realizați, să fim invidiați, deși real nimic nu facem cu adevărat pentru a ne fi bine. Nu există pic de autenticitate în fericirea aceasta forțată pe care o alergăm până la epuizarea psihică proprie. Oricît am avea, nu-i îndeajuns. Mai vrem și mai vrem! Și mai mult,  și mi se cuvine, și doar pentru mine. După mine potopul, nu mă interesează de ceilalți, nu mă opresc pentru nimeni și nu sprijin pe nimeni fără a avea un beneficiu din acest sprijin. Să fie doar despre mine și pentru mine. Facem de fațadă, mimăm empatia, avem doar cerințe și doar drepturi. Atît de infantili suntem și este o stare generală a societății. Vorba scriitorului Radu Paraschivescu: “nu citesc, dar am opinii”! Noi știm și ceea ce știm are valoare de adevăr absolut, nu mai exsită nicio îndoială, niciun dubiu. Nu avem dubii, avem doar certitudini, deși nimic nu ne califică pentru a avea asemenea certitudini, nici studiile și nici experiența de viață. Doar traumele prin care am trecut vorbesc prin nevoia de certitdini și de lipsa îndoielii. După cum spunea Boris Cyrulnik, psihiatru : „atunci când permitem incertitudinea ca unică realitate pe care o avem, atunci reducem volumul intensității angoaselor proprii.”

Și există o alta parte, mult mai redusă numeric, a societății formată din cei intelectuali, buni, empatici, capabili să înțeleagă ansamblul, care își folosesc energia și forța pentru a putea evolua, care își asumă greșelile și pe care-i definește responsabilitatea. Sunt cei care aleg evoluția proprie prin învățare constantă, care citesc și se informează permanent și care își asumă că nu știu totul, și care au grijă de igiena lor emoțională.

Cînd nu ai grijă de igiena ta emoțională trăiești într-un dezechilibru emoțional care se vede în exterior prin toate aceste comportamente instabile și pline de furie la adresa lumii. Și după cum spunea scriitoarea Elif Shafak, „ne despart biblioteci întregi”. Și așa este! Nu ne putem înțelege unii cu ceilalți, pentru că nu citim. Va fi permanent această parte redusă numeric a oamenilor care se luptă cu plaga lăbărțată a celeilalte părți a întregului numit: societatea. Acestă parte care a existat dintodeauna și care va exista, care îi trage pe ceilalți în evoluție, încet, cu mari eforturi ale acestora, dar care reușește, cumva, de fiecare dată. Un bine care învinge perpetuu.

Dacă aș avea o putere mare, aș da o lege prin care toți oamenii să fie obligați să citească în fiecare zi câte o pagină. Să fie parte din igiena lor zilnică. Sigur, sunt idealistă și mi-o asum, dar vreau să pot visa și crede că vom înțelege că a citi este singurul mod de a deveni mai profunzi și mai înțelegători, mai aproape de noi și mai sănătoși.

Cătălina Dumitrescu este psiholog clinician specialist, psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală, are competențe și în psihologia muncii și un doctorat în științele psihologiei.