Ochiul meu va fi zidit

Ochiul meu va fi zidit în gânduri
care se îndoaie sub clipa unui suspin,
unde tu stăpânești înaltul cu o mână ce atârnă caldă,
peste inima mea cu zale de aer.
În el te contemplu, ghicindu-ți nemurirea,
murmurând ode și rugăminți pentru un sărut
din vârtejul unui vârtej, venit din sânul ierbii moi.

Ne va arde doar depărtarea din ploi
și albii secate de timpuri vechi, de lipsa mea
și de lumina unei clipe.
Fără tine, aerul îmi este o lance ce-mi străbate pieptul,
nesomn și strofe dintr-o elegie.
Mă doare tot timpul când știu că pielea ta
este atinsă doar de aburul viselor mele
sub formele tropicale ale clipei tale.

Suntem destine, cuvinte, minuni, suntem dureri și emoții,
un dor, fericire, tăcere,
zile întregi ale unor cărări
ce străbat o taină-n smintiri.
Suntem doar zile, mereu așteptări,
hotare umblate de păsări, un nume, coporâie în glie,
peroane de gări, o graniță care desparte o lume.

Tăcem într-un timp, respirăm la icoane,
răspunzând la cuvinte, lacrimi și apă,
tălmăcind o tăcere sub albe plafoane,
într-un timp ce respiră, refuză și-așteaptă.

sursă foto: pixabay