PETRECEREA DE LĂSATA SECULUI

Mura și Nastea ne invitară în cartierul Pisc în duminica de Lăsata Secului de brânză. Anul acesta căzuse târziu, Paştele urmând să fie în primele zile ale lunii mai. Moș Porfiri și părinții Murei și ai Katiușei, care se obişnuiseră, de atâţia ani, să ne vadă apărând, din când în când, însoțiți de Nastea, ne-au întâmpinat cu căldură. 

Spre surpriza noastră, invitația îi includea pe Leftheris, Theodoros şi Asteriţa, care, la rândul lor, ne așteptau a doua zi, pe toți, la petrecerea tradiţională din prima zi de post, “lunea curată”. Nimeni n-a avut nimic împotrivă, deşi, pe lângă curiozitatea firească de a afla tradiţiile altui popor, rămăseseră unele îndoieli prin suflete, referitoare la modul cum vom fi primiţi de comunitatea lipovenească, noi, românii şi grecii.  

Înainte de a porni spre lăcașul de cult, au venit colindătorii, băieți din cartier, îmbrăcați în fete. Spuneau despre o săgeată aruncată peste cartier, să vestească Lăsata Secului, săgeata fiind lanțul de tineri, care cântau în același timp în tot Piscul. Harpena avu parte de vreo trei astfel de colindători. Nastea pândea două porți vecine, înciudată că primiseră mai mulți. “Cum adică, ele sunt mai frumoase decât sora mea?” bombăni ea, jignită. 

Gazdele noastre și rudele lor de la Ghecet erau toți îmbrăcați în costume tradiționale. Am înțeles că în fiecare duminică și de alte sărbători, acesta era portul în care se duceau la biserică.

Bărbații aveau o cămașă fără guler, legată cu o cingătoare de lână colorată, cu ciucuri la capete. Pantalonii largi erau prinși în cizme. O haină lungă, de culoare închisă, întregea îmbrăcămintea de primăvară. Bătrânii aveau bărbi lungi, cum avea și bunicul Nastei. Obiceiul apunea. Tatăl Murei și generația lui de oameni maturi erau rași. Trebuiseră să facă asta ani întregi, să nu aibă probleme la serviciu, dacă nu erau simpli pescari. Se obișnuiseră.

Femeile aveau fuste colorate până la glezne, cămăși legate cu o cingătoare asemănătoare și mătănii din piele, frumos decorate. Pe cap aveau baticuri. Sub batic, Harpena, Mura și celelalte fete aveau părul împletit într-o coadă prinsă cu fundă. 

Moș Porfiri ne explică, cu răbdare, în timp ce mergeam spre biserica din mijlocul străzii lor, că aceasta avea trei intrări. Nu era mare, dar frumoasă, cu icoane zugrăvite pe exterior, cum nu multe biserici au. Avea hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Intrarea principală era numai pentru femei, spre cinstirea Fecioarei Maria, iar cele două intrări laterale pentru bărbați. Înăuntru, femeile și bărbații aveau locuri separate, iar noi, cei care nu fusesem botezați în ritul vechi, trebuia să stăm într-un pridvor, plin cu icoane frumoase. Mi-a convenit; din colțul nostru puteam privi toată lumea adunată la rugăciune.  

La sfârşitul slujbei, preotul a binecuvântat toate bucatele care constituiau ospăţul acelei zile – clătite, colțunași, plăcinte și altele. La întoarcerea acasă, Mura le spuse, în special grupului de greci, care avusese parte, pe drum, de nişte priviri intrigate din partea comunităţii: 

- Urmează petrecerea tineretului, la care asistă tot cartierul. Cred că am găsit un mijloc de a vă face bineveniţi aici. Din câte se vor întâmpla astăzi, la horă, unul dintre voi va fi făcut de râs. Nu va avea voie să protesteze nici măcar cu o privire piezişă, pentru că rezistenţa la micile umilinţe va fi cheia voastră spre inimile tuturor. Reţineţi, aşa zisa hărțuială nu este decât o glumă tradiţională! Totul depinde, în continuare, de cum reacționați voi. N-o luați în serios, nu este un atac la persoană. Dimpotrivă! 

Eram intrigaţi de această precizare, aşteptând, curioşi, ce se va întâmpla. Știam că și grecii aveau glume ciudate de Lăsata Secului. De fapt, totul ținea de răsturnarea valorilor, cu exagerarea petrecerii populare, pe durata Carnavalului, urmată de cele șase săptămâni de post aspru. Nastea chicoti amuzată. Harpena o privi puţin mirată pe Mura: 

- Eşti sigură că faci alegerea care trebuie? o întrebă, discret, în limba maternă.

- Se vor scandaliza mulţi, pufni ea în râs. Tot atâţia s-au şocat când au aflat că am intrat la liceu, la Brăila. Te vor amuza mutrele lor, verişoară! 

Armonici şi balalaici te invitau la dansuri vesele. Hora se formă imediat. Mura într-o parte, Harpena şi Katiuşa în cealaltă, ne luară între ele şi ne convinseră să ne prindem şi noi, chiar dacă ne încurcam în paşi. Ceilalţi se mirau, dar n-au protestat.  

Deodată, ritmul melodiei se schimbă, devenind mai vesel. Era semnalul pe care îl aştepta Mura pentru a se desprinde din horă, până nu-i lua altă fată înainte, dansând singură în mijlocul cercului, de parcă ar fi studiat întreaga componenţă a horei. După o analiză amănunţită, se îndreptă spre Theodoros, îl luă de mână şi îl aduse în mijlocul cercului. Amintindu-şi spusele fetei, el era plin de importanţă, străduindu-se aproape nici să nu clipească. Curiozitatea și emoţia se amestecau: oare ce pusese Mura la cale? Care erau tradiţiile şi „glumele” la care se referise? 

Răspunsul la întrebările pe care şi le punea în gând nu întârzie: în hazul întregii asistenţe, Mura i-a luat şapca de pe cap. L-a ciufulit bine, tot pe ritmurile aceleiaşi melodii. Dat fiind părul lui negru, lucios, ţepos, îl făcea să semene mai degrabă cu un arici. Șocul nostru a fost când l-a călcat pe pantofi și i-a rupt un nasture de la sacou. Bietul băiat era să uite că promisese să reziste eroic, tresărind când văzu soarta nasturelui. Noi îi plângeam de milă, în străfundul gândurilor, curioși cât va escalada situația. 

Melodia s-a schimbat din nou - şi iată că Mura a scos un piepten mic dintr-un buzunar. L-a pieptănat din nou aşa cum fusese. I-a scuturat şi i-a aranjat şapca. Cu o batistă dantelată, l-a șters pe față, punând-o apoi în buzunarul lui, ca din greșeală. Cu un petec de cârpă i-a şters pantofii, iar cu un ac cu aţă i-a prins la loc nasturele.  

- Zici că are buzunare fermecate, din care scoți de toate fără să se sfârșească! se amuză Asterița, lângă mine, atât de Mura, cât și de chinurile fratelui ei. 

- Turbinca lui Ivan, râse și Lemoni. 

Toată lumea o aplauda şi îi striga, la fel cum la greci li se întâmplă dansatorilor care fac figuri grele. Începusem să înţeleg că rostul tradiţional al acestui dans era, printre altele, de a demonstra calităţile de gospodină ale fetei. Odată readus la starea iniţială, măcar aproximativ, Theodoros primi şi o sărutare pe obraz, urmată de instrucţiuni şoptite: 

- Fură-mi paşii, să dansăm împreună! 

Fiind, de felul lui, dansator bun, reuşi să facă faţă situaţiei în mod onorabil, câştigând aprecierile tuturor. Masa care se întinse după aceea, tot în mijlocul străzii, ca la o nuntă sătească, fiecare din comunitate aducând câte ceva, urmată de o horă mare, lega participanţii la petrecere. M-a impresionat faptul că atât înainte de a ridica paharele în toast, cât și înainte de a mânca, lipovenii își făceau cruce, invitându-l astfel pe Dumnezeu la masa lor și în inimile lor. 

În afara familiei care ne invitase și a rudelor acestora, altcineva nu a vorbit cu noi, însă nici atâtea priviri duşmănoase nu mai simţeam. Să fi fost din cauza dansului la care participasem activ, sau a faptului că legile ospitalităţii erau sfinte, iar noi mâncam împreună cu ei mai mult decât tradiţionala pâine cu sare?  

Seara s-a dat foc unei păpuși de paie. Am sărit cu toții peste foc, ca la Sânzienele grecești. Auzisem de locuri unde se îngropa carnavalul. Aici se ardea. 

- A fost o experiență interesantă, spuse Theodoros la despărțire. Vă mulțumim!