Primăvară

Mi-e dor de tine și de primăvară, 

De câmpuri de trifoi în floare,

De vânt nebun și treaz și viu,

Ce zboară peste lanuri de cicoare.

Mi-e dor de tine și de mine parcă... 

În primăvară totul e confuz;

Am nesperate, multe căi de-ales

Sub soarele când clar și când difuz. 

Mi-e dor de anii ce-au trecut în grabă, 

De zilele în care aș fi murit pentru amor.

Ciudat: tot primăvara reușește

Să îmi strecoare dor de viitor!

Nu e nici alb, nici negru primăvara, 

Ori poate eu... copilă nu mai sunt,

Căci vârsta nu-ți aduce numai claritate 

În anii petrecuți pe-acest pământ. 

Anii mă-nvață mai degrabă 

Că nu-i nimic pe lume neschimbat,

Poate doar Luna peste ape

Și părul tău sub vântul cel turbat.