Spre casă

Când am să vin, o să fie duminică,
o să fie sâmbătă…
O să te găsesc liniștită, ca o mare după furtună,
ca și când niciodată nu ar fi fost luni
și haina nu ți-a fost găurită de gloanțe,
ca și când eu aș fi fost român, ca tine.
Am un bagaj ușor, inima grea,
fluturii mi-au invadat tot corpul -
de emoție, desigur, de ce altceva?
Ți-am lăsat un mormânt și multe străzi nevăzute,
am luat cu mine limba și trufia.
Mai ești? Mai vorbești?
Am împrumutat dorul de tine, dar îl aduc înapoi.
Dar ție, ție ți-e dor?
Eu mai sunt?
Mă mai știi?
Ai să mă recunoști?
Și dacă da, după ce?

Îți spun:
am să vin duminică, am să vin sâmbătă….

Sursă foto: arhivă personală