Străinul

Aseară
La masa mea
Venise un străin mirat
De tot ce-n preajma lui vedea.
Pot să m-așez –
Timid, a întrebat.
Ia loc,
Noroc,
Să-ți fie ca în prima zi
Când lumea-aceasta ai aflat,
Ce vânt te-aduce pe la mine,
Ce pași de neumblat
Te-au dus spre-aceste vorbe line,
Pe unde pân-acum ascuns ai stat,
Cauți ceva,
Te-ai rătăcit,
Te-ai îmbătat,
Drumul spre casă ai uitat?
Nimic din toate nu-i neapărat,
Eram în trecere pe-aici
Și-am vrut să văd
Ce patimi te apasă
Și de care frici
Încă nu vrei să te dezici,
În care gropi cu lei vrei să mai pici.
Vedeam uimită cât de tacticos
Toate ideile le-a ros
Până la os,
Cum mânuia paharul de frumos
Grija cu care orice fapt făcea
Și orice gând își expunea.
Străinule, nu ești din lumea mea.
Lumea, ce crezi că-i lumea, spune,
Un vis când ești,
Alt vis când nu mai ești,
E focul ce va pâlpâi într-un tăciune
Când focul cel din tine
Îl va aprinde, ca-n povești,

Dar nu-s povești,
E-adevărat,
Povești le spun cei care nu au încercat,
Ce-i lumea,
E scosul din pământ cărbune
Cu care pe un zid tot scrii și scrii
Și zidul nu se termină-ntre vii.
S-a ridicat într-un târziu
Și a zburat
Spre nesfârșita din privire zare
A căutărilor trecute
Cu rost sau fără rost
A celor viitoare
Și dus apoi a fost
Sub stele mute și blajine.
Cu pana albă
Lăsată între mine și cina terminată
Am iscălit mâncarea
Și băutura consumată.