Urcări

Urcăm, tăcuți, pe marmuri albe,
cătând un gust numit
sărut,
sub pragul plângerii de stele,
cuvântul nostru
de început.

Urcăm și visele cu noi,
și strigătul, dar
și plăcerea,
și norii împiedicați de ploi,
urcăm, iubito, și tăcerea.

Urcăm, spunând mereu o rugă,
urcăm un drum
nemaiumblat,
urcăm în frunze o buturugă,
și buturuga, în păcat.

Urcăm și ruga-n rădăcini,
iubirea ce-a ajuns
în vrană,
noi suntem vina unei vini,
cu răni crescute-n
altă rană.