Viața și micile ironii ale sorții

Eram în liceu cînd am avut ocazia să cochetez cu parfumurile sau, cel puțin cu esențele tari din care sunt făcute. Adusese tata din Egipt o cutie extraordinară, pe care o atingeam ca vrăjită.  Îi ridicam capacul și la adăpostul lui se aflau sticluțe minuscule, lucrate cu migală și pline cu esențele tari, orientale sau florale: mosc, santal, bergamotă, labdanum, patchoulli, vanilie, mușchi de stejar și multe altele pe care nu mi le mai amintesc. O picătură era suficientă, altfel devenea înecăcios mirosul și a durat ceva ani pînă cînd am epuizat toate resursele, cot la cot cu soră-mea cea mare. Noroc că mezina era prea mică să ni-l consume, ar fi fost, vai, o dramă adolescentină pentru noi.

Apoi m-am mutat la București. Am avansat cătinel pe drumul ăsta al miresmelor, esențele de acasă fuseseră epuizate, îmi permiteam doar vreo două mai comerciale, alese însă cu grijă, să transmită cît de cît rafinament, nu chiar un miros de duzină. Îmi amintesc cum intram la Eva, de pe Magheru, și mă plimbam printre sticluțe care mai de care mai atrăgătoare și vînzătoare care mai de care mai neprietenoase. Aveau un fler, ceva de groază, le era suficientă doar o scanare imediat ce le treceam pragul și-mi făceau fișa completă. Din perspectiva lor, nici măcar potențial client nu eram, nu meritam nicio pierdere de vreme. În timpul ăsta eu alunecam indiferentă, încercînd să eschivez privirile caustice și adulmecam mixul de arome din aer. Din cînd în cînd mai testam cîte-un parfum pe încheietura mîinii, la bază, apoi un pic mai sus și mai sus, să nu le amestec și apoi treceam la cealaltă mînă. Aflasem eu că hîrtiuțele puse la dispoziția noastră sînt inutile, e musai nevoie de contact, reacția chimică care se întîmplă cu pielea contează cel mai mult cînd e vorba de acea degajare perfectă a notelor înmiresmate. 

În fine, de ziua mea, boyfriend-ul m-a luat de mînă și, minune, minune, chiar la Eva plănuise să facem o trecere în revistă. Cînd ești tînăr, diferența de vîrstă e semnificativă, cel puțin din exterior, eu n-o resimțeam per se, ne separau doar patru ani, însă cu siguranță era vizibil aerul lui de adult responsabil. Maturitatea, modul de abordare, atitudine, experiența sau mai știu eu ce, au dat roade și, vizavi de el, vînzătoarele au avut un coportament uman. Pe mine m-au privit cu aceeași suspiciune din alte dăți.

Am plecat de acolo cu primul meu parfum de design. Ținuse în mod deosebit să-mi placă, străduința lui avea sens, combinația chimică despre care vorbeam, dintre parfum și ph-ul pielii, era esențială din punctul lui de vedere. Și bine a făcut. Cum ziceam, am plecat aproape în extaz acasă cu Poême-ul lui Lancôme. Și-acum, dacă închid ochii, încă mai simt cu mă invadează notele lui distincte. Firește, creierul, obișnuit cu notele orientale cu care crescusem, reacționase și-l selectase dintre sute de mirosuri.

De-atunci au trecut ani, pot spune c-aș putea face un catalog cu parfumurile care m-au îmbrăcat de-a lungul timpului, asta probabil și din cauză că n-am rămas fidelă unui singur brand. Mi-a plăcut mereu să explorez acest univers. De felul meu mă plictisesc repede, deși, dacă sînt întru totul sinceră, toate au la bază un numitor comun: tentele orientale. Dar nu mă grăbesc să le schimb și nu cumpăr niciodată impulsiv. Îmi aleg cîte o  sticlă și când e aproape pe sfârșite caut un alt parfum. Mă fascinează nu doar mirosul, ci i forma sticluței: uneori cu aspect clasic, alteori mai original, de multe ori îndrăzneț (J. P. Gaultier nu dă greș în privința asta), adeseori după mai multe tatonări prin parfumeriile locale. E destul de interesant că, odată cu înaintarea în vârstă și relația mea cu vînzătoarele a evoluat.

În decembrie 2019 (cu puțin înainte de criza sanitară), am tot dat tîrcoale unui parfum nou. Îmi plăcea teribil, iar design-ul era seducător: Pure XS, de Paco Rabanne. Am amînat o vreme, sigură că nu e momentul oportun să mi-l achiziționez, însă nu am rezistat tentației. L-am luat și m-am simțit răsfățată. Nu bănuiam ce va urma. Au venit sărăbtorile și, odată cu ele și familia din țară. Fericire maximă să ne împărtășim cadouri. Numai că, în tradiția anilor trecuți, nu mă așteptam la ceva ieșit din comun. Mai un pulover, un glob de sticlă, un cozonac, nicidecum parfumuri care făcuseră la un moment dat parte din palmaresul meu. Am primit trei: La petite robe noire intense, de Guerlain, La belle, de J.P. Gaultier și L'interdit, de Givenchy. Lucrul ăsta mi-a creat o vădită îngrijorare și nici măcar nu anticipasem c-o să vină pandemia și-o să fie rarissime momentele cînd aș fi dorit să mă îmbăiez în kilograme de parfum. Am ieșit din casă arareori în ultimul an. Dacă ies în natură, tind să nu mă parfumez excesiv, am un magnet pentru insecte. Iar restul drumurilor sunt strict între punctul A și punctul B, să mă aprovizionez cu mîncare sau să duc copilul la școală.

După ce m-am uitat lung la ele o vreme, au început să-mi vină în minte expresiile franțuzești binecunoscute: un parfum îl porți ca pe o haină, mai degrabă pui două picături de parfum, decît cea mai strașnică rochie de seară și altele similare. După care, frustrată, m-am apucat să le șterg de praf. Tot contemplînd situația, mirosurile degajate de sub dopuri au început să-mi dea ghes și, dintr-una în alta, am ajuns să le folosesc excesiv. Seara, în pijama, dimineața, după duș, ziua, când ies la supermarchet și tot așa.

Concluzia e că am reușit să mă obișnuiesc cu modul ăsta variat de-a folosi parfumurile și chiar să dorm mult mai bine cu notele orientală răspîndite cu generozitate. Vorba aia, o pijama e-o pijama, dar stropii aceia de parfum fac toți banii.

Monica Tonea a studiat filologia la liceul „George Călinescu” din Constanța; este licențiată a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie din Timișoara, cu specializarea în Jurnalistică și Științele Comunicării. A publicat de-a lungul timpului articole și texte literare în Bel-Esprit, Literomania, Revista de Povestiri, Liternautica, Itaca Dublin și pe blogurile Adevărul. Este editor la revistele Timpul Bruxelles și Itaca Dublin. A debutat editorial cu volumul de povestiri Piatră de hotar, editura Libris (Creator), 2019.

Citește și articolul despre Carnaval.