Un om mediu plus o existență
„Cum să se fi gândit ei la ciumă, care suprimă viitorul, deplasările şi discuţiile? Ei se credeau liberi, şi nimeni nu va fi vreodată liber, atât timp cât vor exista flageluri.”
Am ales ca în acest articol să prezint romanul ce poate descrie cel mai bine și mai în detaliu tot ce am simțit, trăit și învățat în această perioadă grea a pandemiei. Acesta este Ciuma scris de „un om mediu plus o existență’’ ce se află în persoana lui Albert Camus. Albert - așa cum ii spuneau prietenii - se naște dintr-o mamă analfabetă și surdă și un tată ce moare în primele lupte ale Primului Război Mondial, lăsăndu-i săraci lipiți la o vârstă fragedă. Ce ar putea crea acest mediu familial dacă nu un geniu, corect?
Povestea scrisă de Camus este în aceeași măsură despre epidemie, despre materialism, despre ticăloșie, despre lașitate, dar și despre el însuși: Oran, orașul în care se extinde ciuma, „orașul galben”, plictisitor, totuși port la Mediterana, e locul unde i s-a agravat tuberculoza, unde nu a fost lăsat să înoate (plăcerea vieții lui).
Coronavirusul poate fi ciuma secolului 21, cu sau fără războaie, lăcomie, lașitate, nepăsare. E o epidemie care ar putea schimba multe aspecte ale vieții, ale democrației, ale războaielor, ale felului nostru de a fi, fiindcă, așa cum scria Camus, flagelul nu este pe măsura omului: „Îți spui deci că flagelul este ireal, e un vis urât care o să treacă. Dar nu trece totdeauna și, din vis urât în vis urât, oamenii sunt cei care se duc, și umaniștii cei dintâi, pentru că nu și-au luat măsurile de precauție.’’
„Contemporanii noștri s-au recunoscut îndată în această alegorie transparentă, în care o epidemie simbolică luase locul universului concentraționar. Eroii ciumei observă că ei nu sunt numai victime, ci și complici ai flagelului."
Pentru a explica titlul, „ciuma“ este un simbol, o metaforă, „Ciuma e un pamflet“ scrie Camus într-unul din carnetele sale. Important este că romanul trezește ecouri și în mintea cititorului de la începutul mileniului al III-lea, deoarece unele realități persistă, ba chiar se acutizează. Da, Ciuma este o poveste, încă relevantă într-o societate în care flagelurile pot fi altele, dar victimele rămân aceleași – oamenii.
În acelaşi timp, Ciuma e o „cronică“ zguduitoare. Se ridică problema responsabilităţii individuale, a comportării in fața istoriei. Sub imperiul tragicului, conştiinţele biciuite se adună, încercând răspunsuri diferite. Discuțiile pe marginea datoriei morale formează substanţa cărţii, dându-i un sens pozitiv.
Plasată în orașul Oran, de pe coasta Algeriei, povestea urmărește soarta unei comunități urbane lovită, în mod surprinzător, de ciumă, boală cu o istorie terifiantă.
Personajele cărții – doctorul Rieux, ziaristul Rambert și toți ceilalți, Grand, Cottard, Tarrou – sunt oarecum greu de imaginat. Figurile lor, deși prezente, par să alunece asemenea unor umbre prelungi pe lângă ziduri, pe străzile lipsite de vegetație ale Oranului. Camus insistă mai degrabă asupra relațiilor care se nasc și se consolidează între aceste personaje în contextul ciumei. Comunitatea este unul dintre eroii principali ai cărții.
În imensul lagăr de concentrare viaţa urmează, tot mai stins, cu un puls rărit. Trecutul are „gustul regretului“, anotimpurile nu mai au culori, nici limite. Trecutul pare fantastic, ireal, viitorul nu poate fi imaginat. Cronica înregistrează cu mare simţ al nuanţelor momente dramatice. Şobolanii, mii de sobolani, au întins molima. „S-ar fi zis că pămîntul însuşi pe care erau înfipte casele noastre se curăţa de încărcătura sa de secretii, că el lăsa să urce la suprafaţă buboaiele şi coptura, care, până atunci, îl măcinau pe dinăuntru.“
La început, panica era persiflată. Pericolul rămânând abstract, unii se împăcau cu iluzii: „asta nu va dura”. Suferinţa şi sentimentul exilului exercită curând asupra comunități rolul unui şoc, conducând la o viziune nouă. „Dar această despărțire brutală şi prelungită le dăduse posibilitatea să se convingă că nu puteau trăi unul departe de celălalt, şi că pe lângă acest adevăr ieşit la iveală pe neaşteptate, ciuma era puţin lucru.“
Cât timp fiecare rămâne cu preocupările lui, „conversaţia interioară“ eşuează într-o aşteptare neliniștită. În această viaţă subiectivă era „o parte de abstracţiune şi de irealltate“ observă jurnalistul Rambert. Totuşi el continuă să creadă că binele public e făcut din fericirea fiecăruia. Individualistului modern, preotul Paneloux îi opune, predicând din balconul bisericii, ideea rugăciunii colective. Cel mai aproape de oameni este doctorul Rieux (de fapt: Camus), pentru care fiecare deces reprezintă o infrângere personală. Pentru el, care nu întrevede totuși viitorul, prezentul e suprema realitate. Hotărârea lui de a se consacra, cu orice risc, umanități suferinde, nu cunoaște reticențe. Cine i-a inspirat această conduită?... mizeria, răspunde el.
Prezența răului determină, cum se vede, o nouă psihologie. „Nu mai erau destine individuale, ci o istorie colectivă care era ciuma, și sentimente inpărtășite la toți." Rieux, Tarrou, Rambert și ceilalți opun moraliștilor sceptici principiul solidarității. Sub toate aceste măști pot fi identificate reacții felurite, deși sunt tentați să vadă în ele un singur om, pe Albert Camus, având legătură cu fiecare din ei, imprumutându-le ezitările și hotărârile.
Unul din marile merite puse în contul lui Camus este că Ciuma „nu ne dă lecții”, iar Camus, cu toate că a fost un moralist, nu era un moralizator și și-a depășit epoca. De altfel, Ciuma se termină cu o premoniție permanent valabilă:
„(...) bacilul ciumei nu moare și nici nu dispare vreodată, poate să stea timp de zeci de ani adormit în mobile și în rufărie, așteaptă cu răbdare în camere, în pivnițe, în lăzi, în batiste și în hârțoage și poate să vină o zi când spre nenorocirea și învățătura oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o cetate fericită”
Valoarea literară a Ciumei este, la rândul ei, incontestabilă. Finețea analitică, nuanțarea limbajului, compoziția strânsă într-o operă destinată de durere. Hotărât, Camus a fost un scriitor mare, unul dintre cei mai străluciți ai epocii ce, ca toate marile genii, a avut un destin tragic și o viață sortită absurdului la fel ca și moartea sa.
La sfârșitul acestui articol, vă îndemn: CITIȚI CIUMA! Veți fi surprinși de câte asemănări veți găsi cu propriile experiențe și, poate, prin intermediul personajelor, vă veți descoperi chiar pe voi, GENERAȚIA PANDEMIEI DE SPERANȚĂ.
Surse: https://romania.europalibera.org/a/ciuma-camus-cornavirus/30517410.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Camus
Publicat în Cultură, Literatură, Recenzii
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Cultură, Literatură, Recenzii
Etichete: revista-timpul-cenedava
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.