Antoine de Midi

                  TĂCERE
 Cu mâna-ntinsă-am  stat tăcut -
 Și nu cerșeam să mi se dea…
 Ci  îl  rugam  pe Cel de Sus
 Din patima ce-o port –să-mi ia.
  Oprindu-te  în dreptul meu,
 M-ai tot privit ca pe-o  iscoadă,
 Și-ai pus pe brațul meu întins
 Un  bulgăr  mare de zăpadă.
 Iar când a dat în primăveri
 Și  neaua începu  a plânge
 M-ai întrebat într-un târziu:
 -Ești cel, ce am avut a-l frânge?
 Și ți-am răspuns, că între noi
 O zi durase mai cât anul,
 -Si ce-a fost dragostea- ntre  noi?
 -Un gol, neprețuit…  ca vanul.