Eminescu, dor de stele

de Renchez Laurențiu , grupa EE241B

Pe o margine de lume, sub un cer înalt și clar

Eminescu stă de veghe ca un suflet solitar.

Scrie dorul din lumină, șoapta codrului bătrân,

Cântă inima iubirii în al nopții tainic cânt.

Luceafărul răsare, peste ape se-nfășoară

Și aduce visul blând al unei lumi ce nu mai moare.

El vorbește de iubire, de durere, de povești,

De un neam ce poartă-n suflet dorul stelelor cerești.