Liviu Romaniuc

Iubita

Mă uit la ea și îmi zâmbește,

Încet din ochi ea îmi clipește.

Și sper să fie adevărat

Acel zâmbet minunat.

Mă jenez când mă salută,

Mă simt pe un moment o plută

Ce alunecă pe valuri

Și totuși poposind la maluri.

E drăguță, ce pot spune?

Ca ea nu e alta-n lume,

Are privirea sclipitoare

Ce mă lasă fără suflare.

M-am străduit să-i fiu pe plac,

Fericită să o fac.

Ceva m-a încurcat, dar ce?

Nu știu, habar nu am, dar va trece.