Speranță de Iacoveț Stanislav, TAC232C

Se frânge un strigăt în umbre tăcute,
Dar poartă în sine un foc nemurit,
Dincolo de vorbe, pe căi nevăzute,
Se naște speranța din tot ce- am pierit.

E cântec de jertfă, durere și teamă,
Dar încă mai leagă ce-i viu și curat,
O flacără sfântă ce nu se destramă
Și ține în oameni un vis neschimbat.