Nopți albe

Trec nopți cu privirea pierdută-n tavan, Ascultând bătăile slabe ale bătrânului ceas, Iar gândul mi-e dus către-un chip diafan, Ce-n umbra amintirii mi-a rămas.

.

Se întoarce-n gând al tău zâmbet, Ce demult, în inimă, mi s-a pus, Ca o rază blândă de răsărit Ce, din suflet, n-a mai apus.

.

Cuvintele-ți răsună în mintea mea, Ca o șoaptă ce nu vrea să plece, Lăsând urme adânci ce rămân în zori, Un ecou atât de rece…

.

Sub mantia nopții, totul e tainic, S-aude doar vântul fugar și pustiu, Gândul se zbate ca-o frunza în vânt, Că fără tine, rămân doar un cânt.

.

Luna mă ceartă cu raze tăcute, Iar stelele tremură, palide, surde. Pe tâmpla cerului se frâng clipe mute Și timpul se oprește, tăcut și stingher.

.

Se scutură cerul de vise nespuse Și nopțile plâng în tăceri ascunse, Sub vălul de tăcere, speranțe distruse, Își caută drumul printre stele pline.