Actualitatea evenimentelor
„Scopul educației nu este să crești volumul de cunoștințe, ci să creezi posibilitatea ca un copil să descopere și să inventeze, de a crea oameni care sunt capabili de lucruri noi”. – Jean Piaget

Elevii Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din satul Taraclia, Căușeni s-au bucurat de o perioadă fructuoasă a primului semestru din anul de învățământ, dând dovadă de ingeniozitate, aptitudine și măiestrie, în cadrul participărilor la diverse activități extrașcolare intraliceale, raionale, naționale, internaționale.

Astfel, în septembrie, elevii și profesorii, participanți la Concursul Internațional „Unitate prin diversitate”, au fost onorați să fie printre primii, dintre cei 140 de participanți.
Premiul Mare – Corul de elevi al liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt”; Premiul II – grupul de elevi „Esprit”, Premiul II – grupul de profesori: Berestean Eduard, Cojocaru Tatiana, Guranda Ala.

Copiii din liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, care activează în cadrul Centrului Multifuncțional Concordia, au fost selectați pentru a participa la Festivalul Internațional din Austria. Acolo au trăit intens cele mai impresionante emoții, s-au bucurat de îndrumările profesioniste ale unui interpret renumit, manifestându-se prin talent, responsabilitate și abilitate de a colabora în parteneriat.

În perioada august - septembrie, tinerii scriitori din Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” au participat în cadrul Proiectului Educațional Național "Oda limbii române", fiind apreciați cu distincte rezultate:
Adelina Oborocian - locul II 🌹
Guranda Anca - locul II 🌹
Karolyna Reaboi - Mențiune 🌹
Elevi creativi - rezultate frumoase!
La 13 septembrie, elevii au fost ghidați de echipa TeVezi, din cadrul proiectului Joboteca, pentru realizarea unui reportaj, prin care au demonstart cum pot tinerii de astăzi să se realizeze financiar, fără a pleca de acasă. „La Taraclia sunt oameni care își trăiesc viața frumos, oameni care își transformă satul într-un loc în care vrei să rămâi mereu”, afirmă elevii reporteri. https://youtu.be/sNZmpj3ZfJY

Toamna de aur – este perioada unică din an, care oferă un tablou perfect de culori și peisaje spectaculoase. Este unul dintre cele mai îndrăgite anotimpuri, care i-a inspirat atât pe marii scriitori ai tuturor vremurilor prin capriciile ei, cât și pe elevii curioși din liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Elevii au dansat în ritmul candențat al valsului de toamnă, aidoma frunzelor căzătoare, au prezentat rochiile de zâne, coborâte din basm.

Balul Bobocilor din noiembrie, realizat de elevii din clasa a X-a, a fost apreciat cu nota 10. „Sperăm că de astăzi veți fi în fiecare zi cei care veți servi ca model pentru colegii voștri din liceu prin responsabilitate, atitudine, rezultate academice, fapte bune, respect pentru cei din jur, colaborare și înțelegere în toate”, mărturisește directoarea liceului, Traci Pelaghia.

Pe 12 decembrie a avut loc lansarea laboratorului digital. „Acum aproximativ 300 de elevi pasionați de STEAM și de profesiile viitorului vor avea acces la o infrastructură modernă și la resurse digitale de învățare. Laboratorul digital va stimula creativitatea și gândirea critică a elevilor, oferindu-le oportunitatea de a explora domenii precum programare, design grafic și antreprenoriat”, menționează Tekwill în Fiecare Școală.

Elevii, în parteneriat cu Centrul Multifuncțional Concordia, au mers cu un program artistic, în ajun de Sărbătorile de iarnă, la Președinția Republicii Moldova și la Ministerul Mediului. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a mulțumit copiilor pentru frumoasele colinde și le-a dorit succese în realizarea obiectivelor trasate pentru noul an.

Evenimentul de totalizare a bunelor practici în cadrul proiectului de grant Joboteca, a avut loc în luna decembrie. Activitate în cadrul programului „JOBOTECA – program pilot de pregătire a tinerilor din Moldova pentru piața muncii”, este organizat de Terre des hommes - Moldova, susținut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, finanțat de Uniunea Europeana.

Tot în această perioadă, elevii clasei a IV-a, au participat la Proiectul eTwinning, în parteneriat cu copiii din alte trei țări: Portugalia, România, Spania, acumulând noi experiențe de implicare, comunicare și colaborare. Coordonatorul proiectului, Neculcea Tamara, învățătoare de clasele primare, le-a oferit copiilor posibilitatea de a descoperi noi cunoștințe și oportunități de studiu prin parteneriat și lucrul în echipă.
Publicat în Actualitate
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Actualitate






Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.