CONCURSUL DE POEZIE "MIHAI EMINESCU"

Din creațiile copiilor

Geniu Romantic

 O,Tu, Geniu romantic, condeier și făurar,
 Ai nutrit spiritul lumii cu Dumnezeiescul har
 Ce-a cuprins toată natura într-un basm de feerie,
 Ca apoi cu al tău gând să-l zidească-n poezie.

 Căci ai colindat tot codrul, căutând frumos palat
 Unde vraja și misterul ca ostatic te-au luat
 Și te-au cufundat în vise, doar privirea ta sub zare
 Rămânând vegheată-ntruna de a codrului suflare.

 Iar ființa ta cea plină de simțiri și romantism
 Ce pulsa prin reverie, farmece și optimism,
 Cerceta luna, luceferi, dealul, valea și izvorul
 După care pe hârtie aşternea în versuri dorul.

 Tu-ncercai apoi pe-o clipă să auzi altă chemare
 Când îți aruncai privirea blândă iar în larga zare
 Și zărind spre orizont frumusețile celeste,
 Te lăsai din nou furat de mirajul din poveste.

 Numai vântul enigmatic își oprea a sa suflare
 Și prin foșnet lin de frunze îţi pusese întrebare:
 Creator de feerie ce enigmă și  mister
 Îți înalță viziunea până dincolo de cer?

 Însă tu, Geniu romantic, i-ai răspuns la acea făptură:
 „Singura enigmă vie mi-e părtașa mea natura,
 Ea e zâna ce vrăjește toate gândurile mele
 Cu senzații, sentimente născute-n inimi rebele…”

                                 Dulgher Tatiana, absolventă a LT „Ștefan cel Mare și Sfânt”, deținătoarea Premiului Mare 

 Veșnic printre astre
 În nopțile de stele sclipitoare,
Veghează Eminescu cu mintea-i călătoare.
El scrie vers cu foc și pasiune,
Deschide porți de vis spre o nouă lume.

 Iar versu-i plin de dor și de iubire
E în acea noapte dorita strălucire.
Pe câmpul de hârtie, cu vârful de condei,
Scrie Eminescu, emoții câte vrei!

 Iar Marele Luceafăr vede și nevăzute,
El întrupează -n versuri minuni din cer căzute.
Poezia sa - cântarea divină,
Timpul îl străbate ca o lumină.

 Ca umbra stelelor, veghează în tăcere,
Oferind tot ce a putut să ofere.
Rămâne azi prin metafore și rânduri
Purtat de toți românii la dânșii în gânduri.

 Nemuritor prin vreme, trăiește Eminescu
Prin poezia-i sacră, ca un ecou prin văi,
Iar văile-s din inimi, din inimile noastre
Și Eminescu astăzi, e veșnic printre astre!
                          Oborocean Adelina, elevă a clasei a XI-a, LT „Ștefan cel Mare și Sfânt”, deținătoarea locului I 

 Eminescu - simfonie sublimă
 Mihai Eminescu, un geniu desăvârşit
Într-un triumf etern a rămas vestit,
Un romantic incurabil, cu sufletul adânc
De suflete a mii de cititori iubit.

 Poezia lui Eminescu, ca o simfonie sublimă,
Îmbină iubirea, dorul și visul într-o rimă.
Luceafăr strălucitor, călător prin cer,
Coborât printre oameni, rămâne-n etern.

 Eminescu - refugiat fidel al codrului
Îngânat de-al valurilor glas și goluri
În oglinda lunii, lângă lacul senin
Încă-şi aşteaptă iubirea, cu dor şi suspin.

 Fermecat de-a glasurilor val,
Oglindit în reflecţia lacului de lângă mal,
El încă o așteaptă cu dor
Pe cea fără de care el spune : „mor”.

 Un luceafăr, un codru , o floare albastră,
O scrisoare, un lac, o zână măiastră,
Un imn cu al lui atracție magnetică
Ne duce în nemurire cu al lui ars poetică.

 Un patriot cu adevărat devotat,
Ce întreaga viață și-a închinat
Pentru mine, pentru tine
Şi pentru toţi cei în devenire.

 Ecoul său magnific, ca o lumânare sfântă
Și Geniul său ca o flacără arzândă,
În inima cititorului, Eminescu trăieşte în veşnicie
Și-a meritat cu desăvârșire locul in nemurire.

 Călător printre cuvinte, trăiri și gânduri,
Maestru ce cu peniță le așterne printre rânduri.
Un poem ce inspiră pasiune și dragoste măreață,
Care pot fi numite într-un cuvânt: viață.
                                   Vasluian Daniela, elevă în clasa a XI-a, LT „Ștefan cel Mare și Sfânt”, deținătoarea locului I 

 Dialog
(Mihai Eminescu - Veronica Micle)
 Eu - un Codru,
Tu - o Floare,
Împreună, cine suntem?
-Un Pământ!
Eu - Luceafăr,
Tu - Vioară,
Vers frumos, român Cuvânt!
 Eu - Mihai,
Tu - Veronica,
O iubire sclipitoare!
Eu - ,,La steaua",
Tu - ,,Ca astăzi…",
Împreună - o Sărbătoare!
 Eu - Poet,
Tu - Inspirație
Pentru mine pe vecie…
Eu - un Dor,
Tu - Venerație,
Amândoi rămași în veșnicie
                        Poloboc Felicia, elevă în clasa a XI-a, LT „Ștefan cel Mare și Sfânt”, deținătoarea locului II 

 Eminescu - poet etern!
 În cuvinte de aur îmbrăcat,
Eminescu, un poet etern de adorat.
Cu penița și-a creat
Versurile și visurile demne de urmat.

 În sufletul poeziei străbate ca un vânt,
Mihai Eminescu, geniu pur și sfânt.
Versurile tale, așa ca un izvor
Și astăzi în inimi, înfloresc cu dor.

 Ca un luceafăr, strălucind pe bolta cerească,
Cu razele sale, poezia ne-nflăcărează.
Cu ochi ca stelele, el ne-a încântat,
Poeziile lui în suflete s-au plantat.

 Melancolia-i un fluviu adânc,
Melancolia-i picurată-n cuvânt,
În versuri curgând precum un mormânt.
Eminescu, lumina veșnicului nostru pământ.

 Iubiri și visuri, cântec sublim,
Eminescu, eternul, în cuvântul divin.
Cu fiecare vers, ca un dar îl primim .
Prin veacuri, cu grație, Mihai rămâne copil…
                        Reaboi Carolina, elevă în clasa a X-a, LT „Ștefan cel Mare și Sfânt”, deținătoarea locului II 

 Iluzie de noapte
 Ai avut o viață întreagă, nu măsurată in ani, defapt,
Căci restul anilor de viață, de un demon rău au fost furați.
N-am fost eu demonul, nici hoțul, înnebunesc și eu treptat,
Că îți zăresc chipul oriunde și îl sorbesc, precum un leac.
 
Cu ochii mari si lat in spate, ai devenit furtuna mea,
Ce se ivește doar în noapte si numai eu o pot vedea,
Cu ochii mei ca două flăcări, aprind cărări din urma ta,
Sa te oprești lânga mesteceni, sub umbra lunii azi vom sta.
                     Grițcan Andreea, elevă în clasa a XI-a, LT „Ștefan cel Mare și Sfânt”, deținătoarea locului III