Două planete ce se răcoresc

noi trebuia ca să ne răcorim

de dorul ce-a aprins soarele plin

căci ne-am atras ca două puternice planete

și la ciocnirea lor și Dumnezeu

s-a deșteptat din obosiții nori

și a tunat c-un semn prelung 

ca urletul de fericit bărbat

apoi s-a odihnit

și mă privea din nori

cu ochii liniștiți și fericiți că eu sunt fericită

ne răcorim în vară emoțiile prăjite de atâtea șoapte

scuipate cu venit de guri de șarpe

ne-am depărtat ca să-nțelegem că ce este frumos

din zare doar se vede

distanța nu-i durerea mea și nici a ta

e doar stihia prin care se creează

poezia, dorul, melodia

c-a să se atragă iar planetele

ar trebui ca timpul să decidă

momentul programat

cu mintea cea lucidă

ce dor imens mă leagă de teiul înflorit

într-o ogradă a lui Dumnezeu

ce dor simți tu?

nu-ncerc să îl ghicesc

pentru că știu prin dorul meu nebun

voi face ordine și echilibru între nebunele planete

și am creat un propriu univers

din poezie

e tot ce pot să  să îți ofer

doar să creez și doar nimic să cer