Strămoșii – oglinzi ale istoriei, urmașii – umbre călătoare prin oglinzi

Mirosul cozonacilor, razele palide de lumină prelinse pe pereții gălbui, foșnetul pașilor unor oameni pe zăpada pufoasă, gingașă ce de-abia îmbrățișează pământul cu recele său încălzitor, podoaba albă-surie, prietenă cu iarna elegantă și argintie, a bunicii își revarsă firele scurte de păr, ochii blând urmărind după laptele ce se încălzește pe aragaz, iar buzele subțiri, uscate tremurând de fiecare dată când un sunet din ogradă atacă tăcerea casei, cu speranța de a semnala venirea părinților mei, toate acestea se completează armonios într-un obișnuit, dar în același timp deosebit, prin senzațiile calde transmise, tablou. Bunica se întoarce încet către mine, îmi zâmbește din ochi, iar mai apoi se îndreaptă către un raft umplut de cărți și jurnale din fundul întunecos al casei. Mâinile sale de o albeață albăstruie, înfrumusețate cu riduri ce doar accentuează timpul ce s-a scurs prin corpul său, dar s-a oprit în sufletul încă tânăr, viu, energic, au mângâiat domol cotorul cărților, ghicind instinctiv o carte voluminoasă, fără a-i citi cel puțin titlul. Îndreptându-și ochelarii rotunzi, cu lentile groase, mereu aburiți atunci, când se afla în bucătărie, s-a așezat pe un scaun din lemn, cu spetează înaltă, confecționată de bunelul meu, făcându-mi semn să mă apropii. Cartea din mâinile sale era un album foto. În tăcere a deschis albumul la o anumită pagină unde văzusem o floare uscată, fărâmițată de timp, datată încă din '91, de la Podul de Flori, lângă care erau atașate câteva fotografii, unde bunica tânără, blondă și atrăgătoare cu prietena sa țineau în mâini tricolorul României, ce lin dansa pe afluenții puternici de vânt. Un glas încet, răgușit, dar încă păstrându-și melodicitatea tinerească curgea lin în cameră. Bunica începuse să-mi povestească despre Marea Adunare Națională de la 27 august 1989.

Era o zi însorită. Soarele arzător de august cuprindea pământul în brațele sale înflăcărate.

Dis-de-dimineață, bunica se pregătea pentru a-și demonstra fierbintele patriotism de rând cu alți cetățeni. Împreună cu prietena sa, Maria, care datorită cunoștințelor sale a asigurat un transport particular pe ruta Bălți-Chișinău, bunica se deplasa către locul unirii sufletelor interconectate prin limbă, patrie, renaștere națională.

Calea până la Piața Marii Adunări Naționale fusese una anevoioasă, drumurile fiind închise, iar poliția rutieră înconjurând toate căile până la diverse instituții publice. Rânduri de cetățeni și autoturisme așteptau perioade îndelungate de timp, pentru a ajunge în piață. Însă, bunica și prietena sa au sosit foarte devreme, evitând astfel problemele de deplasare. Guvernul sovietic era înconjurat de ,,miliție,,, cetățenii se îmbulzeau în piață, bunica aflându-se în mijlocul mulțimii de 750 de mii de persoane. Drapele ale României înălțate către ceruri și bătute de vânt, melodii patriotice de Ion și Doina Aldea-Teodorovici ce răsunau și erau contemplate solemn de națiunea renăscută intensificau importanța istorică deosebită a evenimentului.

Ion Hadârcă, pe o scenă amplasată în fața guvernului, poet, traducător, om politic, a fost primul ce a ținut un discurs despre importanța limbii române și trecerea ei în grafia latină. Grigore Vieru,regretatul,  prezent și el la Adunare se găsea în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a poporului. El se afla printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale. Poeta Leonida Lari, regretata, academicianul și omul de cultură Mihai Cimpoi au ținut discursuri importante despre istoria, limba, națiunea română din Basarabia. Fratele lui M.Ghimpu, Gheorghe Ghimpu a arborat pentru prima oară Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului. Protestatarii au circulat către toate instituțiile de stat din capitală, evenimentul fiind de lungă durată. Obosită, dar încă entuziasmată și fericită, emoționată până la lacrimi, bunica se întoarse târziu acasă, în Bălți, fără prietena sa, deoarece ea avea cunoștințe în Chișinău.

Utilitatea acestui eveniment se va mări deosebit odată cu obținerea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, și odată cu votarea limbii române că limba oficială și trecerea ei în grafia latină. Întorcăndu-mă în realitate din istoria povestită de bunica, m-am simțit pătrunsă de sentimente istorice și patriotice și, luând un drapel de dimensiuni mici, atașat lângă icoane, l-am apropiat de piept, simțind cum inima-mi bate în rând cu pulsul unei întregi națiuni, auzind glasul lin și melodios - balsam sufletesc al patriei și descoperind semințele de aur sădite de bunici, strămoși în solul sufletesc al urmașilor săi.

Ariadna Vernigora, eleva Liceului Teoretic VASILE ALECSANDRI, Bălți, clasa a X-a profil umanist