12 Le jardin d’antan / Grădina de odinioară (Émile Nelligan) – Cornéliu Tocan © (4)

Émile Nelligan par le truchement de Cornéliu Tocan © (4) 12 Le jardin d’antan   Rien n’est plus doux aussi que de s’en revenir Comme après de longs ans d’absence, Que de s’en revenir Par le chemin du souvenir Fleuri de lys d’innocence, Au jardin de l’Enfance.   Au jardin clos, scellé, dans le jardin muet D’où s’enfuirent les gaîtés franches, Notre jardin muet Et la danse du menuet Qu’autrefois menaient sous branches Nos sœurs en robes blanches.   Aux soirs d’Avril anciens, jetant des cris joyeux Entremêlés de ritournelles, Avec des lieds joyeux Elles passaient, la gloire au yeux, Sous le frisson des tonnelles, Comme en les villanelles   Cependant que venaient, du fond de la villa, Des accords de guitare ancienne, De la vieille villa, Et qui faisaient deviner là Près d’une obscure persienne, Quelque musicienne.   Mais rien n’est plus amer que de penser aussi À tant de choses ruinées ! Ah ! de penser aussi, Lorsque nous revenons ainsi Par des sentes de fleurs fanées, À nos jeunes années.   Lorsque nous nous sentons névrosés et vieillis, Froissés, maltraités et sans armes, Moroses et vieillis, Et que, surnageant aux oublis, S’éternise avec ses charmes Notre jeunesse en larmes !

Émile Nelligan în tălmăcirea lui Cornéliu Tocan © (4) 12 Grădina de odinioară   Nimic nu e mai plăcut decât să te întorci Ca după lungi ani de absență, Decât să te întorci, Pe cărarea amintirii Înflorite cu crini ai inocenței, La grădina copilăriei.   La grădina închisă, sigilată, în grădina mută. Din care au fugit bucuriile sincere, Grădina noastră mută Și dansul menuetului Ce cândva îl jucau sub ramuri Surorile noastre în rochii albe.   În îndepărtatele seri de aprilie, scoțând strigăte de bucurie Întrețesute cu ritornele, Cu lieduri vesele Trecură, cu glorie în priviri, Sub freamătul pergolelor, Precum în vilanele   În timp ce, din adâncurile vilei, veneau Acorduri ale unei străvechi chitare, Din bătrâna vilă, Și care însuflețeau bănuiala că acolo Aproape de o persiană întunecată, Se găsea vreo muziciană.   Dar nimic nu e mai amar decât de a gândi, totodată, La atâtea lucruri ruinate! Ah! de a gândi, totodată, Când ne întoarcem așa Pe poteci de flori ofilite, La anii tinereții noastre.   Când ne simțim nervoși și îmbătrâniți, Jigniți, chinuiți și pașnici, Morocănoși și îmbătrâniți, Și că, plutind în uitare, Se-nveșnicește, cu-al său farmec, Tinerețea noastră în lacrimi!

Traducere în vers alb, aspirând la fidelitatea față de original, pentru uzul traducătorilor.

Traduction en vers blancs, aspirant à la fidélité par rapport à l’original, à l’usage des traducteurs.

---

Traductions disponibles en roumain (Tudor) et en anglais (Widdows, Cogswell).