160 Frère Alfus II / La voix dans la vision // Fratele Alfus II / Vocea din viziune (Émile Nelligan) – Cornéliu Tocan © (53)

Émile Nelligan par le truchement de Cornéliu Tocan © (53) 160 Frère Alfus II   La voix dans la vision   Or un jour qu’il allait doutant ainsi des cieux Doutant de l’infini de leurs béatitudes Un Paradis lointain s’entr’ouvrit à ses yeux.   Et le front tout ridé par les doctes études Contempla tout à coup ébloui, frémissant, Une lande angélique aux roses solitudes.   Par un soir féerique un Archange puissant, Fils de Dieu descendu des célestes Sixtines, Dans le rêve m’a peint son pays ravissant.   Et c’est un paysage aux lunes argentines Tel qu’en rêva parfois le moine Angelico Dans la nef d’où montaient les oraisons latines.   Avec ses fleurs d’ivoire où rôde un siroco Tout cet Éden frémit d’étranges cantilènes Qu’aux cent ciels répercute une chanson      d’écho.   Et le silence embaume au soupir des haleines Et la grande paix choit ainsi qu’un baiser bleu Vers le mystère où dort un essaim de fontaines.   Et l’air est sillonné d’étrangetés de feu Et des vapeurs du ciel tombent comme en spirales Autour du moine Alfus qui s’endort      peu à peu.   Sous les mousses en fleurs les sources vespérales Gazouillent. Frissonnant au frais de leur bocal Roulent des scombres d’or sous les harpes astrales.   Et tout à coup éclate un timbre musical Une voix d’oiseau bleu berçant la somnolence De ce moine égaré du sentier monacal.   Elle bruit sonore au loin dans le silence Comme un reproche pur longuement modulé Au doute confondu de l’humaine insolence.   Puis voici qu’elle approche avec un son moulé, Elle s’enfle plongeant sa voix dans son oreille Où son hymne éternel tout un siècle a roulé!   Puis sa large harmonie à de la mer pareille Baisse dans le gosier céleste de l’oiseau Et lente, elle lui parle au sein de la merveille :   « Alfus, mon fils Alfus, sous ce divin arceau Je t’ai laissé dormir aux chants de mes orchestres, Chants doux, plus doux que ceux de ta mère      au berceau.   « Couché dans le repos des ramures sylvestres Tu sommeillas brisé, plein d’un orgueil transi, Dans la sérénité de ces exils terrestres.   « Retourne sur la Terre, un moment      revis-y Ne fût-ce que pour mettre en désarroi le Doute. Retourne enfin au monde, on ne meurt pas ici! »   Puis Alfus s’éveillant voit sa Vision toute Qui s’est close en chantant. Il est saisi d’effroi Et le Soleil de l’Aube est là poudrant la route.

Émile Nelligan în tălmăcirea lui Cornéliu Tocan © (53) 160 Fratele Alfus II   Vocea din viziune   Într-o zi în care mergea îndoindu-se astfel de ceruri Îndoindu-se de infinitul beatitudinii lor Un Paradis îndepărtat i se-ntrdeschise în fața ochilor.   Și fruntea toată ridată de doctele studii Contemplă dintr-o dată, uimită, fremătând, O landă angelică cu roze solitudini.   Într-o seară feerică un Arhanghel puternic, Fiu al lui Dumnezeu coborât din celestele Sixtine, Într-un vis mi-a pictat țara lui încântătoare.   Și este un peisaj cu luni argentine Așa cum visa uneori la ele călugărul Angelico În naosul din care se ridicau orațiile latine.   Cu florile sale de ivoriu, unde hoinărește un siroco. Tot acest Eden freamătă de stranii cantilene Ce într-o sută de ceruri repercutează un cântec      de ecou.   Și tăcerea îmbălsămează cu suspinul respirațiilor Și marea pace cade ca un sărut albastru Spre misterul în care doarme un roi de fântâni.   Și aerul e brăzdat de ciudățenii de foc Și vapori din cer cad ca niște spirale În jurul călugărului Alfus, care adoarme      puțin câte puțin.   Sub mușchii în floare izvoarele vesperale Clipocesc. Tremurând în răcoarea borcanului lor Se răsucesc scombride de aur sub harfele astrale.   Și dintr-o dată izbucnește un timbru muzical O voce de pasăre albastră legănând somnolența Acestui călugăr rătăcit de poteca monahală.   Ea freamătă sonoră departe în tăcere Ca un reproș pur îndelung modulat Cu îndoiala confundat de către umana insolență.   Apoi iată că  ea se apropie cu un sunet mulat, Se umflă, scufundându-și vocea în urechea lui Unde imnul ei etern un întreg secol s-a rostogolit!   Apoi larga sa armonie cu a mării asemănătoare Coboară în gâtlejul celest al păsării Și lentă, îi vorbește în sânul minunii:   "Alfus, fiul meu Alfus, sub această divină boltă Te-am lăsat să dormi pe cânturile orchestrelor mele, Cânturi dulci, mai dulci decât cele ale mamei tale      la leagăn.   "Culcat în odihna rămurișurilor silvestre Vei dormita frânt, plin de-o mândrie înfrigurată, În serenitatea acestor exiluri terestre.   "întoarce-te pe Pământ, pentru un moment      retrăiește acolo Măcar pentru a descumpăni Îndoiala. Întoarce-te în sfârșit în lume, aici nu se moare!"   Apoi Alfus, trezindu-se, își vede toată Viziunea Care s-a încheiat cântând. El este cuprins de spaimă Și Soarele Zorilor este acolo, pudrând drumul.

Traducere în vers alb, aspirând la fidelitatea față de original, pentru uzul traducătorilor.

Traduction en vers blancs, aspirant à la fidélité par rapport à l'original, à l'usage des traducteurs.

---

Traductions disponibles: Cogswell.

---