41 Violon d'adieu / Vioară de rămas bun (Émile Nelligan) – Cornéliu Tocan © (9)

Émile Nelligan par le truchement de Cornéliu Tocan © (9) 41 Violon d’adieu   Vous jouiez Mendelssohn ce soir-là ; les flammèches Valsaient dans l’âtre clair, cependant qu’au salon Un abat-jour mêlait en ondulement long Ses rêves de lumière au châtain de vos mèches.   Et tristes, comme un bruit frissonnant      de fleurs sèches Éparses dans le vent vespéral du vallon, Les notes sanglotaient sur votre violon Et chaque coup d’archet trouait mon cœur      de brèches.   Or, devant qu’il se fût fait tard, je vous quittai, Mais jusqu’à l’aube errant, seul, morose, attristé, Contant ma jeune peine au lunaire mystère,   Je sentais remonter comme d’amers parfums Ces musiques d’adieu qui scellaient      sous la terre Et mon rêve d’amour et mes espoirs défunts.

Émile Nelligan în tălmăcirea lui Cornéliu Tocan © (9) 41 Vioară de rămas bun   Cântați Mendelssohn în sear-aceea; flăcăruile Valsau în vatra luminoasă, în timp ce în salon Un abajur amesteca într-o lungă unduire Visurile sale de lumină cu șatenul șuvițelor voastre.   Și triste, ca un zgomot tremurând      de flori uscate Împrăștiate în vântul vesperal din vale, Notele plângeau în hohote pe-a voastră vioară Și fiecare lovitură de arcuș inima-mi      străpungea.   Totuși, înainte de a fi târziu, vă părăsii, Dar până-n zori hoinar, singur, ursuz, întristat, Povestind proaspăta mea durere misterului lunar,   Simțeam ridicându-se precum amare parfumuri Aceste muzici de rămas bun ce pecetluiau      sub pământ Și visul meu de iubire și speranțele-mi defuncte.

Traducere în vers alb, aspirând la fidelitatea față de original, pentru uzul traducătorilor.

Traduction en vers blancs, aspirant à la fidélité par rapport à l’original, à l’usage des traducteurs.