55 Soirs d'automne / Seri de toamnă (Émile Nelligan) – Cornéliu Tocan © (16)

Émile Nelligan par le truchement de Cornéliu Tocan © (15) 55 Soirs d’automne Voici que la tulipe et voilà que les roses, Sous le geste massif des bronzes et des marbres, Dans le Parc où l’Amour folâtre sous les arbres, Chantent dans les longs soirs monotones et roses. Dans les soirs a chanté la gaîté des parterres Où danse un clair de lune en des poses obliques, Et de grands souffles vont, lourds et mélancoliques, Troubler le rêve blanc des oiseaux solitaires. Voici que la tulipe et voilà que les roses Et les lys cristallins, pourprés de crépuscule, Rayonnent tristement au soleil qui recule, Emportant la douleur des bêtes et des choses. Et mon amour meurtri, comme une chair qui saigne, Repose sa blessure et calme ses névroses. Et voici que les lys, la tulipe et les roses Pleurent les souvenirs où mon âme se baigne.

Émile Nelligan în tălmăcirea lui Cornéliu Tocan © (15) 55 Seri de toamnă Iată cum laleaua și uite cum trandafirii, Sub gestul masiv al bronzurilor și al marmorelor, În Parcul unde Iubirea zburdă sub copaci, Cântă în serile lungi, monotone și roz. Pe înserat s-a cântat veselia răzoarelor de flori, Când dansează un clar de lună în ipostaze oblice, Și mari respirații vor tulbura, grele și melancolice, Visul alb al păsărilor solitare. Iată cum laleaua și uite cum trandafirii Și crinii cristalini, împurpurați de crepuscul, Radiază trist în soarele ce se retrage, Ducând cu el durerea fiarelor și a lucrurilor. Și dragostea mea zdrobită, carne ce sângerează, Își odihnește rana și își calmează nevrozele. Și iată cum crinii, laleaua și trandafirii Deplâng amintirile în care-al meu suflet se scaldă.

Traducere în vers alb, aspirând la fidelitatea față de original, pentru uzul traducătorilor.

Traduction en vers blancs, aspirant à la fidélité par rapport à l’original, à l’usage des traducteurs.