63 Chapelle dans le bois / Capela din pădure (Émile Nelligan) – Cornéliu Tocan © (20)

Émile Nelligan par le truchement de Cornéliu Tocan © (20) 63 Chapelle dans les bois   Nous étions là deux enfants blêmes Devant les grands autels à franges, Où Sainte Marie et ses anges Riaient parmi les chrysanthèmes.   Le soir poudrait dans la nef vide ; Et son rayon à flèche jaune, Dans sa rigidité d’icône Effleurait le grand Saint livide.   Nous étions là deux enfants tristes Buvant la paix du sanctuaire, Sous la veilleuse mortuaire Aux vagues reflets d’améthyste.   Nos voix en extase à cette heure Montaient en rogations blanches, Comme un angélus des dimanches, Dans le lointain qui prie et pleure...   Puis nous partions... Je me rappelle ! Les bois dormaient au clair de lune, Dans la nuit tiède où tintait une Voix de la petite chapelle...

Émile Nelligan în tălmăcirea lui Cornéliu Tocan © (20) 63 Capela din pădure Eram acolo, doi copii palizi În fața marilor altare cu franjuri, Unde Sfânta Maria și îngerii ei Râdeau printre crizanteme.   Seara se presăra în naosul gol; Și raza sa cu săgeată galbenă, În rigiditatea sa de icoană Atingea ușor pe marele Sfânt livid.   Eram acolo, doi copii triști Bând din pacea sanctuarului, Sub candela mortuară Cu vagi reflexii de ametist.   Vocile noastre în extaz la acea oră Se ridicau în rugăciuni albe, Ca un angelus de duminică, În îndepărtare, ce se roagă și plânge...   Apoi am plecat... Îmi amintesc! Pădurea dormea în clarul lunii, În noaptea călduță în care răsuna Vocea din mica capelă...

Traducere în vers alb, aspirând la fidelitatea față de original, pentru uzul traducătorilor.

Traduction en vers blancs, aspirant à la fidélité par rapport à l’original, à l’usage des traducteurs.