68 Les communiantes / Comuniantele (Émile Nelligan) – Cornéliu Tocan © (23)

Émile Nelligan par le truchement de Cornéliu Tocan © (23) 68 Les communiantes   Calmes, elles s’en vont, défilant aux allées De la chapelle en fleurs, et je les suis des yeux, Religieusement joignant mes doigts pieux, Plein de l’ardent regret des ferveurs en allées.   Voici qu’elles se sont toutes agenouillées Au mystique repas qui leur descend des cieux, Devant l’autel piqué de flamboiements joyeux Et d’une floraison de fleurs immaculées.   Leur séraphique ardeur fut si lente à finir Que tout à l’heure encore, à les voir revenir De l’agape céleste au divin réfectoire,   Je crus qu’elles allaient vraiment prendre l’essor, Comme si, se glissant sous leurs voiles de gloire, Un ange leur avait posé des ailes d’or.

Émile Nelligan în tălmăcirea lui Cornéliu Tocan © (23) 68 Comuniantele   Merg, calme, defilând pe aleile Capelei în flori, iar eu le petrec cu ochii, Împreunându-mi cu religiozitate degetele pioase, Plin de ardentul regret al fervorii din alei.   Iată că au îngenuncheat toate. La prânzul mistic ce li se coboară din ceruri, Înaintea altarului împestrițat de vâlvătăi vesele Și de-o-nflorire de flori imaculate.   Serafica lor ardoare fu atât de lentă  pentru a se sfîrși Că adineauri chiar, văzându-le că se întorc De la agapa celestă la refectoriul divin,   Crezui că și-ar fi luat avânt cu adevărat, Ca și cum, strecurându-se sub vălurile lor de glorie, Un înger le pusese aripi de aur.

Traducere în vers alb, aspirând la fidelitatea față de original, pentru uzul traducătorilor.

Traduction en vers blancs, aspirant à la fidélité par rapport à l’original, à l’usage des traducteurs.