Interviu cu „Doctorul”

Doctorul este un inginer energetician, stabilit in Michigan, cu peste 20 de ani de experiență în industria energetică din Statele Unite ale Americii. Domnia Sa are un băiat, Andrei, de vârstă cu mine, actual student la University of Penn.

-Cu ce credeți că va ajuta Science On știința din România?

-Întotdeauna am crezut în momentum. Fie ca era la o întrecere sportivă, fie la pregătirea unui examen important, conștientizarea importanței momentumului mi-a fost capitală. Momentumul se poate extrapola și în viața unor întregi societăți, economii, etc. În România ultimelor decade importanța învățământului la imaginea viitoare a întregii societăți a scăzut considerabil.

Este complet neproductiv să insistăm pe cauzele eșecului post-decembrist și este esențial ce putem face acum. Demersul Science On este de lăudat, el poate cataliza energii nebănuite atât la nivel individual, cât și național.

-E nevoie de o astfel de competiție, fie ea in regim online, la finele unei pandemii?

-Bineînțeles ca o olimpiadă „in person” ar avea altă valență, fiindcă ar evidenția competiția dintre participanți și mai pregnant. Însă ca să parafrazăm un clasic de acum, it is what it is. Pandemia aceasta poate dispărea complet și în doi ani, viața nu stă în loc și trebuie să meargă mai departe. În plus, extrem de important, viața ca elev sau student este nedrept de scurtă, 4-5 ani, orice demers înspre normalizare este de apreciat în mod deosebit.

-Ce însemna școala pe vremea dumneavoastră?

-În anii optzeci, două activități erau primordiale în viața fiecărui adolescent: școala și sportul. În ciuda unei discrepanțe intelectuale colosale cu cel aflat la conducere, eram educați, citeam enorm, eram avizi de cunoaștere. În acei ani existau licee de excepție iar accesul acolo nu era pe bază de buletin sau pile, cunoștințe sau relații. Accesul era pe bază de examene extrem de selective, maxim o cincime dintre candidați aveau acces la educația de superclasă oferită în acele temple. Fiecare mare oraș din țară avea câteva licee de acest gen. Profesorii de la disciplinele de bază, dar nu numai erau extraordinar de bine pregătiți.

Îmi aduc aminte ca după clasa a șaptea profesorul meu de matematică, pe care îl iubeam, mentorul meu, se mutase de la școala noastră, de cartier, la cel mai bun liceu, Negruzzi. Începând din clasa a opta, trei sferturi dintre noi, din clasa mea, ne-am pregătit pe brânci pentru examenul de treaptă, examen pe care dacă nu-l luam cu siguranță traiectoria noastră profesională ar fi fost afectată negativ. Presiunea era enormă însă am crescut toți înțelegând importanța școlii, a succesului școlar în viitorul nostru. Participam toți la olimpiade, aveam toți meditatori în privat fiindcă nu era suficient să cunoști doar muchia cărții, respectiv a manualelor.
De atunci am început să-mi dezvolt o gândire bazată pe imaginație fiindcă așa mă impresionase Einstein spunând că „imaginația este mai importantă decât cunoștințele”.

Pe acest criteriu, ulterior, la Olimpiada Națională de Fizică „Traian Lalescu” din facultate am reușit să obțin punctajul maxim, fiindcă făcusem demonstrația unui mecanism extrem de ingenios de a aborda problemele abstracte ale mecanicii teoretice. Revenind la examenul de admitere, datorită experienței obținute anterior la Olimpiadele de Matematică am obținut punctajul maxim care mi-a asigurat intrarea în prima clasă selecționată. A fost o experiență extraordinară, de aceea recomand tuturor celor care cred în ei să nu ezite să participe la aceste concursuri școlare. Avantajele ulterioare sunt semnificative pentru o carieră de succes în acest mediu economic din ce în ce mai competitiv.

-Ce sfat aveți pentru „tinerele valori”, cum putem avea o viață frumoasă și echilibrată?


-Primul sfat este să creadă în ei. Să fie mândri de realizările lor. Niciodată să nu accepte să fie o generație manipulată așa cum s-a încercat cu noi, generația ceaușeilor, adică a celor născuți între '67 si '70. Noi găseam oaze de libertate în lectură, studiu, și făcând sport de performanță fără să neglijăm nicio activitate în detrimentul alteia. Generația nouă este deseori dezavantajată de accesul extrem de facil la informație. Noi fusesem învățați să ne întrebăm tot timpul „de ce”, să demonstrăm tot, să gândim logic. De ce este important acest aspect.

Pe piața muncii trebuie să susținem interviuri pentru a avea acces la joburi bune. La acele interviuri există multe întrebări tip, însă calitatea răspunsurilor face o diferență majoră.
Așa cum spunea Churchill, puterea exemplului personal nu este doar o altă cale de a învăța, ci unica. Să împărtășesc din experiența personală: La interviul telefonic, în engleză, cu firma la care am aplicat din România, în 1999, a fost extrem de important să am, cum se zice aici a story to tell. Nu m-am lăsat copleșit de presiunea acelei șanse unice, am foarte direct și sincer, și mi-am promovat cunoștințele tehnice acumulate atât în școala de calitate pe care am urmat-o, cât și în câmpul muncii. Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri cum absorbeam informație din orice publicație tehnică din domeniu. In clasa a douăsprezecea m-am oferit să traduc unor studenți Compendiul de Fizică de la Berkley.

Știam eu atunci la ce-mi va folosi sau dacă îmi va folosi vreodată? Desigur că nu, însă simțeam că în fiecare zi trebuie să învăț ceva nou. M-au angajat imediat si recunosc că să vezi o ofertă negru pe alb care îți specifică un salariu de douăzeci de ori mai mare te copleșește de emoție. Abia atunci am înțeles că munca mea nu a fost în van. Atunci m-am ambiționat și mai mult, sa confirm încrederea acordata intrând într-o lume nouă.
Ulterior am dat zeci de interviuri prin care pur și simplu mi-am luat pulsul, fiindcă nu contează ce crezi tu despre tine decât dacă ești validat corespunzător.
Mi-a plăcut și îmi place în mod deosebit să fiu provocat tehnic la interviuri, la locul de muncă și răspunsurile mele să facă o diferență reală pentru companiile pe care le servesc.

Am fost norocos să fiu angajat de cele mai mari companii din domeniul meu de specialitate, protecția prin relee a liniilor de înaltă tensiune. Însă am aplicat tot ce am învățat acasă, și faptul că întotdeauna am vrut să fiu mai bun a făcut toată diferența in carieră.
Sfatul meu pentru noua generație e să clădească de la temelie, cărămidă cu cărămidă și să nu rateze niciodată o ocazie care să-i poată ajuta în viitor. Există o vorbă în tenis: „Într-un meci să nu faci niciodată ceva ce nu te ajută să câștigi”. Sa se gândească ce ușor a fost pentru primul meu angajator în State, General Electric, practic cea mai mare companie din lume în domeniu pe atunci, să mă angajeze doar citind si validând la telefon CV-ul în care prezenta că fusesem primul pe țară la Olimpiadă. Un interviu de o oră care mi-a schimbat viața în totalitate.

Pentru un tânăr fără prea multă experiență reală, de înțeles, aceste realizări îl pot propulsa în locuri neașteptat de benefice pentru o viitoare carieră de excepție. Pentru cei din generația nouă, comozi, în așteptarea unei minuni cerești, îi anunț că aceasta nu va veni, nici în România si nicăieri altundeva, life is about choices!

-Știu că aveți un băiat extrem de talentat la tenis și la școală, tizul meu, Andrei. Dacă ar fi avut posibilitatea in liceu l-ați fi înscris? Și dacă da, la ce discipline?

-Pentru mine, școala și cartea s-au îmbinat excelent. În clasa a noua a trebuit să renunț la scrimă, ca obiectiv de sport de performanță ca să mă pot concentra pe acel liceu fabulos fără de care nu cred să fi ajuns ulterior pe aceea traiectorie de excepție. Am gândit în mod similar și dezvoltarea juniorului. Însă diferența a fost că în SUA școala elementară nu are acel aspect care a fost primordial în dezvoltarea mea, competiția. Aici școala se bazează pe conceptul no child left behind, adică nivelul tinde să fie mediu, la care să poate ajunge și copiii mai dezavantajați, în special cei pierduți din grija părinților, cărora nu le-a fost atât de greu cum le-a fost părinților noștri să răzbată.

Altfel spus, aici părinții nu împing copiii de la spate și anturajul în școli este necompetitiv. Când am simțit că aici copilul meu nu are șansa generației de excepție din care am făcut eu parte, am înțeles că nu pot lăsa școala americană să îl țină la un nivel mediu.

În clasa a unsprezecea Andrei a câștigat o Olimpiadă de Robotică din statul nostru și încetul cu încetul a înțeles ce important este sa-ți construiești un portofoliu solid. I-am găsit și profesori extraordinari de matematica și engleză, fie studenți de excepție la Harvard, fie autori de cărți de teste de SAT. Întotdeauna i-am insuflat necesitatea de a fi mai bun în fiecare zi și iată, astăzi este la o facultate de top 50 mondial și a doua la specialitatea aleasă de el în State, Business Supply Chain.

Închei prin a spune generației acestea frumoase a tinerilor de astăzi să creadă în ei, în șansa lor, în ce vor să facă în viață. Odată angrenați în școala la cel mai înalt nivel, bazată pe competiție reală, the sky is the limit!