Iubirea

lui Marius Balo, cel trecut cu rost prin grele încercări

N-am știut
că nu mi se cuvine totul.
Am crescut în acest miraj
și am învățat apoi,
prin răni adânci,
că iubirea se câștigă,
că doar părinții
ne dăruiesc
iubire infinită -
ei, singurii noștri îngeri
lăsați de Dumnezeu.

Când am pierdut izvorul
dragostei necondiționate,
m-am revoltat
și m-am îndepărtat
de Cel ce-mi îngăduise
darul cel mai curat.

Mi-a dat timp
să mă întorc din drum,
dar eu, orbul,
n-am mai găsit calea
și am rătăcit îndelung
pe cărări pustii.

Mi-a trimis lumina
în cel mai adânc întuneric,
ca să fie sigur
că îmi voi recăpăta vederea.
Și am început să văd,
în acel întuneric de pâslă,
ceea ce lumina soarelui
nu mi-a dezvăluit.

Am prins în suflet scânteia
și m-am hrănit cu ea,
mi-am potolit setea,
m-am mângâiat și m-am alinat,
ani de zile ținându-mi loc de soare,
și convingându-mă
că nimeni nu rămâne singur.

L-am simțit pe El alături,
Împărțind cu mine durerea,
ridicându-mi din când în când crucea.
Astfel m-am însuflețit
cu cea mai mare putere
pe care un om o poate avea,
IUBIREA,
care mi-a ocupat iar inima,
pentru totdeauna.