Reguli de bună-alsobare (RBA 27-28)

fragmente din Ersin Akhmat (cronicar și istoriograf alsobist), „Cronici și precepte alsobiste”, volumul 3

27.„Preceptul” descântecului de creier spălat

Vine o vreme când glodul se cațără până la sprâncene și-ți destramă așteptările, încâlcindu-le mai întâi cu molecule de prescuri și aghiasme, mai apoi defrișându-le cu mașinării psihologice „sofisticate”, ca-ntr-un film de Tarantino întors pe dos, în care în loc de sinceritatea sângelui nu te mai întâlnești decât cu cântece de Brittney Spears sau cu talentele ucise în stereotipia show-urilor de televiziune de tip Eurasia’s Got Talent.

La sfârșitul secolului XXI, mișcările psihologiste au luat un avânt greu de anticipat după momentul de după al doilea război mondial, care anulase freudismul și deschisese cărările psihanalizei culturale. Cumpăna verbalizată cu naivitate de psihanaliștii „New Age” a părut un secol și ceva mai târziu doar o farsă șmecheră, o vicleană inginerie mass-mediatică făcută să adoarmă vigilența speciei, și să o pregătească pentru brain-formatările care vor fi urmat.

Recunoașterea limitelor psihologiei ca știință nu a fost decât o capcană, un tertip care a justificat experimentele susținute ulterior, în urma cărora s-a produs desensibilizarea în masă a cortexului uman, fenomen ajutat în mod considerabil și de creșterea consumului de substanțe psihotropice. A fost perioada în care capacitatea oamenilor de a avea sentimente s-a redus cu îngrijorătorul procent de 87%. Nu mai trebuie să menționăm că deja era compromisă serios capacitatea de raționare, abstractizare și intelectualizare – „secolul negru” (al XX-lea) dresând oamenii să funcționeze preponderent doar la nivel instrumental și material. Mi-a plăcut o imagine utilizată de un filosof din acel veac: majoritatea oamenilor nu fac decât să mute și să modifice forma bucățelelor de materie la suprafața scoarței terestre.

Aceste mișcări radicale finalizate prin tehnologizarea materialistă și apoi prin experimentele de formatare ale sentimentelor din ograda psihologiei au fost prefigurate, să nu uităm, prin intermediul religiei, care atâtea și atâtea milenii a avut rolul de a prezerva spiritualitatea. Curios însă, în mileniile premergătoare „secolului negru”, o dată cu tendința unei singure religii de a deveni predominantă, s-a realizat de fapt o primă preformatare a minții umane, o primă sclerozare care va deschide calea marilor sclerozări și formatări din secolul mai sus pomenit.

Am descris, un pic poate cam prea lung pentru cititorii noștri (dar vă asigur că nu și pentru mine), contextul care a făcut să apară Mișcarea Descântătorilor, spre sfârșitul secolului XXI, când situația devenise mai mult decât critică. Din acea perioadă ni s-a păstrat o înregistrare făcută într-un mod mai primitiv, cu un satelit între timp dezafectat, dar care a stocat mii de tera de informație, destul de greu de verificat, chiar și în prezent. Descoperirea a fost făcută la o simplă cercetare prin sondare făcută de agentul temponaut AST-78. După cum știm, din secolul XXVII s-a implementat forma de stocare a informațiilor direct în vibrația subtil-energetică a materiei, acest lucru fiind exclusiv responsabilitatea temponauților, în vreme ce, în urma pregătirii specifice, orice cetățean galactic obișnuit poate doar accesa orice informație de acest tip, dar nu îi este permis să o colecteze. Oricum suntem educați să nu mai avem nevoie de așa ceva. Temponauții administrează Biblioteca Virtuală Galactică a Axoloților, iar toate celelalte forme de stocare a informațiilor au fost transformate în muzee, care cataloghează și păstrează întreaga istorie a liniei temporale în care co-existăm.

Revenind la înregistrarea prin satelit despre care scriam, este vorba de un filmuleț în care apare un tânăr profesor de la o școală dintr-un mic orășel (pe atunci educația avea un caracter mult mai formal, instituțional, și avea eficiență strict socială, chiar dacă pretindea mai mult, iar deseori nu reușea nici măcar atât, raportându-se la timpul ordinar, liniar). Acesta se întâlnește pe stradă cu un antreprenor local care tocmai restaurase un beci evreiesc, făcând eforturi în direcția păstrării caracterului tradiționalist al aspectului lucrării. Discuția este mai lungă, dar antreprenorul, care păstrase o luciditate atipică pentru epocă și pentru media de inteligență a populației din acea vremea și acea arie specifică, spune la un moment dat, observând starea de degradare a funcțiilor intelectuale și axiologice: „Ce Dumnezeu, oare la ce ne întoarcem, la animale?” Remarcabilă intuiție.

La scurt timp apare Mișcarea Descântătorilor, numită astfel din respect față de anumite practici ale trecutului, cu caracter reparator. Deși descântecele erau utilizate în anumite culturi sub formă lingvistică exclusiv, uneori fiind însoțite accesoriu de substanțe despre care se credea că au anumite proprietăți, e de la sine înțeles că efectul lor era de natură magică, nicidecum științifică. În cadrul Mișcării însă, s-a instaurat mai întâi, ca obligatorie pentru membrii, perioada de instruire în utilizarea adecvată a formulelor lingvistice, care stau la baza reconstituirii mentalului uman în forma optimă. Ele au fost însă însoțite și de implanturi cerebrale, pentru că majoritatea populației ajunsese la un stadiu de degradare îngrijorător. S-au implantat centrii valorilor, centrii sentimentelor, care au fost monitorizați și stimulați prin metodele cele mai avansate, pentru o perioadă de câteva secole, efectuându-se bineînțeles și un pic de manipulare genetică, mai ales pe anumite continente. Din fericire pentru omenire și pentru autorul acestor rânduri, degradarea nu a atins niciodată 100% din populație, dar fenomenul trage un semnal de alarmă pentru viitoarele milenii, mai ales că istoria timpului liniar este, nu-i așa, ciclică. Ne rămâne datoria de a nu renunța la limbaj, și sperăm că în acest fel nu va mai trebui să apelăm la măsuri extreme, cum a fost politica implanturilor și manipulărilor genetice, reglementată la nivel galactic prin legi și proceduri destul de ferme.

28.„Preceptul” profilaxiei lingvistice

Se referă strict la utilizarea formulelor lingvistice cu caracter profilactic, și a fost implementat și asimilat pentru prima dată de Uniunea Galactică Alsobistă, mai ales după succesul Marii Restaurări a Cortexului Uman produsă de Mișcarea Descântătorilor. Totul orbitează în jurul cuvintelor, nicidecum în jurul senzațiilor pe care le provoacă materia.

Imaginează-ți pentru câteva minute că ești bătrân, că tocmai te-ai trezit dintr-un somn chinuit de câteva ore, e dimineață, camera e goală și un pic rece, soarele dă să se ivească cumva, dar nu e prea hotărât, părul rar îți stă zburlit într-un mod nefiresc, iar dacă deschizi fereastra îi poți urmări reflexia, cu coada încețoșată a ochiului, cum desenează pe sticla murdară un bizar dans suprarealist. Înregistrezi înmărmurit senzațiile disparate și stângace pe care corpul tău încearcă să le transmită creierului, nici un gând, nici o idee nu se coagulează, totul e ca un nor difuz și aerul se mișcă umed și sufocant, înfășurându-te ca o caracatiță vicleană în prietenia ei simulată. Privirea se clatină pe stradă și lucrurile au textură de otravă, până când degetele flămânde ale minții se proptesc în cuvintele de pe-un perete, pe care ai avut neasemuita inspirație să le înrămezi, un citat oarecare, pe care l-ai incantat însoțindu-ți sentimentele tinere și pe care atunci nu-l pricepeai întrutotul (nu că acum l-ai înțelege), dar care te prindea într-o plasă magică: „Je cometido el peor de los pecados que un hombre puede cometer – no he sido feliz.” E scris doar atât, dar cuvintele vin la pachet cu atâtea altele, de exemplu cu restul poeziei din care au fost extrase, și o dată cu ea, cu o constelație de trăiri și de senzații. Și te proiectezi dintr-odată într-un illo tempore, ochii devin limpezi, lumina trece de cataracte și de praful marilor orașe, un fel de liniște fericită-ți inundă pieptul și inima zvâcnește ca un pulsar, clamându-și dreptul la existență. Să mai spună cineva despre cuvinte că nu au putere.

Marile religii au utilizat puterea cuvintelor pentru a induce spiritului uman o stare de acceptare senină, au fost o eficientă pregătire pentru moarte, au funcționat ca un analgezic, ca o dulce morfină prin repetitivitate hipnotică (ca în cazul rugăciunii). Dar noi am descoperit că diversitatea formulelor lingvistice folosite, și mai ales caracteristicile lor înalt stilistice generează, perpetuează și reinițiază viața. Am decis că nu suntem pregătiți să acceptăm faptul că nu avem chiar nicio șansă să trăim veșnic.

Savanții din Bandreheea au condus strălucite experimente în care au demonstrat că utilizarea anumitor formule lingvistice și inflexiuni sonore ajută la regenerarea celulelor cerebrale. S-a emis teoria că am putea să nu mai îmbătrânim la un moment dat, dar imediat au părut dilemele și disputele morale. Există o facțiune care consideră că omului nu i-ar trebui refuzată experiența îmbătrânirii, și că o dată cunoscută, întoarcerea la tinerețe ar fi mult mai bogată în trăiri și idei iar productivitatea și activitatea spirituală ar fi astfel mult îmbunătățită.

Să nu uităm cuvintele, în această Ceartă a Universaliilor New Age. Fie dacă previn atrofierea minții, spiritului, sentimentelor umane, fie dacă vindecă, repară sau luptă cu ireversibilitatea timpului, fie dacă doar colorează un pic lucrurile și materia, e bine să le punem din când în când într-o ramă, pe un perete.