Florilegium sacrilegium. Bullet for One’s Valentine

• piesă-poem impertinentă și apocrifă cu temă și variațiuni -
•  Ana-Magdalena Petraru⁽¹⁾

Argument de luare aminte în chip de rezumat: lucrarea ne aparține și asemănarea actorilor/ personajelor cu persoane reale nu este deloc întâmplătoare. Inspirată din peregrinările de cățea a prundarului⁽²⁾ bucovineană a autoarei în zona Ardealului și transilvănismul destinatarului muză, piesa poem este dedicată unui scump coleg de cercetări filologice avansate, sisifice, numit în continuare V., de care o leagă o frumoasă prietenie rămasă după o mare dragoste ce s-a concretizat într-o deosebită idilă pre-puberală, de un erotism cuminte și amor neîmplinit. Senine să ne fie revederile, iar procreația spirituală să ne țină până la adânci bătrâneți.  

Cuvinte cheie, de reținut după o lectură atentă sau în treacăt, la alegere: risipite, împrăștiate în text, ține de noi, autorul și a(u)ctorii să le găsim și să le adunăm pe cele care ne convin, spiritual sau altfel.   

Introducere

Un jurnal de bord de căpitan de vas pierdut în marea largă și învolburată unde eroic s-a avântat, cuprins de o mânie dumnezeiască vechi testamentară pe alocuri, reminiscență a unor răni adânci greu vindecate și o suferință sublimată în mesaj mesianic purtat în cioc de porumbel mesager cu chip de dragoste atotțiitoare de testament nou, biblic sau altcumva să stea mărturie omenirii pe vecie.

O piesă poem în trei sau mai multe acte, un vis măreț cu doi sau mai mulți băieți al unui filolog de duminică al receptării romanului canadian anglofon⁽³⁾ pe tărâm autohton scrisă cu drag de sf. Valentin și Dragobete pentru identitățile de margine din viața mea, cei dragi mie și lor deopotrivă și ținută spre păstrare și (re)amintire la fila de 14 februarie/ iunie a jurnalului intim (erotic) domnișorului lect. dr. prințișor, se știe el.    

Metamorfoza acestor identități de margine (eu însămi una, născută la Strajă a graniței cu Ucraina unde stă harta câș agățată într-un colț) mi s-a revelat epifanic în vis în postul mare ca un ales unei fete mari și cuminți în noaptea de sânziene; Eliadescul implicit dar niciodată rostit, “Violează-mă, Ștefănescule și nu mă mai respecta!” nu-și mai are rostul după atâtea grade zero ale scriiturii amoroase trăite, agonie și extaz deopotrivă, care au condus la un simbolic divorț, nepotrivirea de caracter mare stând dreaptă sentință și zodiile incompatibile împreună, nicidecum nefaste separat, servind mărturie.  

Corpus Sacrilegium

I

Am postit și m-am împărtășit/ Iar bunul Dumnezeu mi-a arătat/ Cele două turme de păstorit/ Fetele⁽⁴⁾ și țigaretele⁽⁵⁾/ Și calea ce-o am de urmat/ Împlinirea unui vis măreț cu doi băieți/ Pe-o insulă nelocuită/ Un paradis demn de Eden/ Frumoasă ca a Sa grădină/ Înainte de cădere/ Prin originarul/-lul păcat/ Un patriarh cu a sa soață/ Vor popula o insulă pustie/ Și vor aduce viață pe o planetă moartă/ Cu-o slujitoare a Domnului/ O păcătoasă în gândire și simțire/ Și-o fecioară în purtare/ Ce vor primi o dezlegare/ De la un păcătos la fel de mare/ Slujitor al celor sfinte/ Ce binecuvântează seminții/ Și săvârșește taine⁽⁶⁾/ Sau drac împielițat/ În Gherlă aruncat⁽⁷⁾/ Care la cina cea de taină ne-a așezat/ Pe mine și-a patriarhului soață/ La vremuri crâncene, de cumpănă/ Eu, femeie căzută, ce un copil am dat/ Tribut geniului iubirii, de sine uitare⁽⁸⁾/ La altă limbă și alt stat/ Lăsat unui la fel de mare patriarh/ Tată și soț dintâi/ Născut pentru a fi părinte.  

II  

Ca o sfântă treime/ De voia Domnului va fi să fie/ Un neam vom duce mai departe/ Pe altele să stăpânească/ Roada țărnii s-o culeagă/ Și dobitoacele s-o pască/ Un băiat din patriarh/ Și-o fată din a sa soață/ Copii ale copiilor lui/ După al Său chip și-asemănare/ Nu Sodomă și Gomoră/ Ci pietre de temelie/ Ale Bisericii Creștine să fie/ Un Adam și o Lilită/ El, un drac împielițat/ Și la vorbă și la sfat/ Cu doi dinți de groaznic Ivan/ Lapte din al meu sân va mușca/ Descendența neamului alături de ea/ O va asigura/ O Evă căzută, în purtare slută/ Dar bună și dreaptă/ Cu cei care-o capătă/ La trup/ Si-i intră-n minte și suflet/ Familie tradițională unii altora vom fi/ Noi, cei trei părinți/ În veci de-a pururea ne vom iubi și cinsti/ Și datoria conjugală/ După al nostru stat o vom potrivi/ Ca oameni mari cu minte ce suntem/ Copiilor, educație sentimentală vom da/ Și-i vom învăța/ Valori morale și creștine/ Nu cutume josnice păgâne/ Neamuri din lume vom colinda/ Și pildă le vom da/ De-a noastră purtare/ Și-a Domnului lucrare/ Iar între noi trei, temelie/ Și teatrul cruzimii⁽⁹⁾ să fie/ Pân’la o farsă răstignire⁽¹⁰⁾/ Minți bolnave și ciufute/ Sublimate până-n luntre/ Caron de le va purta/ Acolo unde noi vom merita/ Locul de veci să ne fie/ Verde grădină sau genune/ Foc și pucioasă vom răpune/ De neiertate păcatele de tinerețe vor rămâne/ Răni adânci și pân’la oase/ Doar un doctor creștin⁽¹¹⁾ va coase/ în sisificul avântu-i/ Etern și de-a pururi sfânt/ Ce-un prinț negru⁽¹²⁾ și-un căzut arhanghel/ Un hospodar⁽¹³⁾ și un muian⁽¹⁴⁾/ Cu o fecioară de fier⁽¹⁵⁾ și-o merită.⁽¹⁶⁾/ Amin sau punct și de la capăt!   

III

Și de familie tradițională nu va fi/ Tot pe-o insulă pustie vom locui/ De casă pân’la moarte ea ne va servi/ Și-n feciorie vom trăi/ Prunci prin imaculata concepție vom zămisli/ Cu seva vieții un vas vor umple/ Șapte fii surori/ Aleși pe sprânceană, unici copii la părinții lor/ C-un prinț negru ș-un arhanghel căzut în frunte/ Ce prima și ultima culoare de curcubeu vor trasa/ Alfa și Omega/ Cu seringa sau lingur(iț)a cum maestrul⁽¹⁷⁾ dicta/ Ei, toți șapte, mă vor însemina/ Pân’ce licoarea stoarsă/ Prin calea mâinii stângi se va termina/ Iar eu mă voi ruga/ Și  onanismul lor, Cel de Sus îl va ierta/ Când a Sa lucrare pe pământ va vedea/ Și tare se va bucura/ De fiii și fiica ce-i vor face voia/ Cuvântul Lui îl vor asculta/ Și duce mai departe/ Cu-a lor odrasle/ Până-n veșnicie, atlas al norilor⁽¹⁸⁾să fie/ Ei, șapte culori de curcubeu cu ea, cer senin, vor dăinui/ Fericirile biblice, opt la număr, împreună vor alcătui/ Mare preoteasă cu șapte eunuci/ Sau albă ca zăpada cu șapte pitici/ Și bunici în senectute, înțelepțiți de-ncercări multe/ Harul asupra lumii îl vom arunca/ Pe apă și pământ de vom umbla/ S-aducem simțire, în căzuta omeni(r)e/ Ce-a uitat de unde vine/ Și-a lăsat deoparte a sa menire/ De-a împlini voia divină/ Și propovădui virtuțile creștine/ Credința, speranța și iubirea/ Nu desfătările din cupele satanice.

Concluzii: trase (de păr), întinse și împinse, rămân, iarăși la latitudinea a(u)ctorilor să le prezinte autoarei.  

---

⁽¹⁾ Nota de avertisment a autoarei: fiică de preot profesor dr., misiolog ortodox român de prim rang care a combătut invazia sectelor și a propovăduit misiunea creștină prin lucrările sale, atât academice cât și bisericești, slăvind Lumea, creația lui Dumnezeu (2002), Ana-Magdalena Petraru este doctor în filologie cu o (sin)teză despre receptarea romanului canadian anglofon în România de la începuturi până aproape de prezent. Lovitură de grație pentru pater familias care, se pare, a crescut o viperă la sân, autoarea, în aproape deplinătatea facultăților mintale – tulburarea depresivă recurentă fiind mină de aur pentru un literat – și nesilită/-uită (încă) de nimeni, își asumă răspunderea pentru internalizarea unui comportament sexual aberant, marginal și minoritar de servitoare-slujitoare la doi Domni, cameristă la doi lorzi sau Cătălină la doi luceferi (nemuritori și reci) pe principiul receptării în vorbire și purtare a clasicilor români și universali. Fără pretenții exhaustive, ilustrăm cazuri cu precedent: dacă unuia slab de înger degeaba îi reprosăm că e idiot, el se va simți jignit și va replica: “Ba nu (domnule)!” sau un echivalent, pe când o ironie fină de tipul “Ca dumneata mai rar, bobocule” trece ușor neobservată, interlocutorul simțindu-se chiar măgulit. Politica, politichie de mărgăritar, a fost, este și va rămâne curat murdar caraghioslâc caragialesc, să avem pardon de Cațavencii care orchestrează căderi de guverne și de cetățenii turmentați care nu știu cu/pe cine să voteze, nemaivorbind de conașii Leonida veșnic față cu reacțiunea. De Shakespeare e de prisos să pomenim că veșnic e ceva putred în Danemarca, fie-i țărna ușoară marelui Will!

⁽²⁾Sensul exact al expresiei numai un dialectog pasionat de zonă îl poate (re)da; autoarea l-a reținut din familie cu reproș și mai ales din partea mamei care făcea referire la patrupedele ce umblau de nebune pe prund fără scop de împerechere sau procurare de hrană, pur și simplu de plăcere (barthesiană a textului faptic al călătoriei, filologic vorbind).

⁽³⁾ Orice cunoscător sau amator este liber să urmărească filmul artistic Povestirea cameristei (1990) sau serialul Povestirea slujitoarei (2017-) marca Netflix pentru a înțelege aluzia. Peliculele de tip ecranizare-adaptare pentru marele și micul ecran ale reputatei distopii atwoodiene, The Handmaid’s Tale (1985) înfățișează o lume nedorită, dar posibilă din viitor în care femeile slute și neroditoare erau azvărlite spre pieire la muncile câmpului iradiat, iar cele încă tinere, atrăgătoare și fertile date în case de mari comandanți (sterili, din păcate, după cum vom afla din lectură/ vizionare) pentru asigurarea descendenței în prezența și cu acordul soției matriarh. Controversata practică își are sorgintea în cărți ale Vechiului Testament când popoarele trebuiau stăpânite, pământurile lucrate întru slava poporului ales (al lui) Israel.   

⁽⁴⁾Deși ni se pare de prisos, facem, totuși, această precizare terminologică pentru cei mai puțin familiarizați cu dinamica minorităților sexuale; ei (sexul rămâne bărbătesc sau femeiesc, doar genurile s-au dovedit a fi mai multe în postmodernism/-colonialism), indiferent de simplul sau dublul rol (jucat, luat și chiar schimbat), își spun surori.

⁽⁵⁾ Metonimia (sau sinecdoca, chestiune de perspectivă a lectorului din pădurea poetico-dramatică) ține de mentalul infracțional al comunităților din zonele de graniță, ale noastre (inclusiv satul de baștină al autoarei) și ale altora care cer măsuri disciplinare legale pentru combaterea traficului de țigări & co. Raziile autohtone ale autorităților de pe plaiurile mioritice și visul unui președinte american contemporan de a ridica zid în statul care se învecinează cu țara problemă ni se par injecții la piciorul de lemn, respectiv frecții la proteză (o fi invers?).   

⁽⁶⁾ Versurile vizează orice membru din sinod sau față luminată înaltă bănuită sau acuzată mai mult sau mai puțin fățiș de păcate strigătoare la cer.  

⁽⁷⁾ Om de afaceri și patron al literelor dramatice din Ardeal, controversat prin practici, judecat și condamnat, dar ce scop artistic nu scuză mijloacele machiavelice într-o lume amorală lipsită de prințipuri care vasăzică nu le are?

⁽⁸⁾ Versul face aluzie la filmul Genius (2016) în regia lui Michael Grandage și iubirea pasională, dezumanizantă dintre Aline Bernstein, soție și mamă a trei copii care își abandonează familia pentru a fi alături de amantul Thomas Wolfe, romancier american și personalitate colerică ce a marcat literele începutului sec. XX și s-a stins în floarea vârstei.

⁽⁹⁾ Vezi opera dramatică a lui A. Artaud. 

⁽¹⁰⁾Vezi farsa dramaturgului german G. Tabori, Die Goldberg Variationen și piesa Goldberg Show pusă în scenă la Teatrul Național din Iași despre care autoarea a scris în “Facerea lumii și alte întâmplări biblice în viziune teatrală postmodernă. Cazul taborian al Variaţiunilor Goldberg şi interpretarea dată pe scena românească/ Genesis and Other Biblical Events Depicted in Postmodern Drama. The Case of Tabori’s Goldberg Variations on Romanian Stages”, Colocvii Teatrale/ Theatrical Colloquia, nr. 25/ 2018, Editura Artes, Iaşi, p. 73-89 (română) și p. 283-300 (engleza), https://content.sciendo.com/view/journals/tco/8/2/article-p283.xml?language=en.

⁽¹¹⁾ Distribuția piesei-poem îl are în vedere pe viitorul cardiolog Cristian (numele de familie ne-a rămas necunoscut până astăzi), cu rol de marcă în viața și peisajul amoros al prințișorului, principe clasic de E. Barbu să priceapă tot elevul de liceu cu dor de învățat carte.

⁽¹²⁾ Titlul este împrumutat de la romanul lui Iris Murdoch, Prințul negru, trad. de Anca-Gabriela Sîrbu, CPT, 2020, de lecturat la vreme de vacanță de vară pe o plajă izolată și însorită în loc de prostituție intelectuală cu reviste proaste de femei.

⁽¹³⁾ G. Apollinaire, Amorurile unui hospodar (1992), Ed. Efemerida reluată în biblioteca erotică a Paralelei 45 drept Amorurile unui prinț (2006), trad. de Emil Paraschivoiu, prefață de Ovid Crohmălniceanu.

⁽¹⁴⁾ Aluzie la opera artistică apocrifă a unui controversat artist contemporan din anturajul personajului principal (Mănăstiri-ntr-un picior, ciuperci din pădure (lectori în fabulă) ghicit-ați că-i vorba de prinț, steaua luceafăr V.?). Locul de cinste în poemul de față, artistul lumii, pe nori plutitor (anglistul amator are în vedere An Artist of the Floating World, romanul laureatului Nobel pentru literatură, Kazuo Ishiguro) și l-a câștigat datorită unei scurte și întâmplătoare întrevederi care a marcat-o profund atât pe autoare, cât și pe tatăl acesteia; misiologul ortodox, deși cutremurat de isprăvile depănate în miez de zi de infamul interlocutor care și-a făcut datoria de bărbat și (m-)a întrebat: “frați n-ai?” (de sacrificat ca mielul de Paște, se-nțelege, Iustine pentru Marchizul de Sade sau fecioare curate de servit unei contese Bathory de sânge-nsetată), a dat mâna și a sărutat obrajii mesenilor la plecare pentru deliciul intelectual, filozofico-teologic primit. Personajul cu existență reală rămâne una dintre identitățile de margine pentru care autoarea rostește rugăciunea inimii (aproape) de fiecare dată când trece pe lângă o galerie de artă contemporană, nutrind speranța că-l va ști într-o bună zi tată, iar pe părinții săi bunici. În spiritul unei reconfigurări creștine a dinamicii minorităților sexuale, metamorfoză a identităților de margine, cel puțin pentru fiii (surori) singuri la părinții lor, ne înarmăm cu răbdare și mergem înainte cu credință și dragoste (cum ni s-a predat și aminte am luat de la V.). Speranța pe care o nutrim este că vor inspira o femeie să viseze măreț (cu doi băieți) și să vadă în ei întruchiparea unei familii; femeia, descendentă a Evei căzute din Eden, aruncată din cer pe pământ, va trebui doar să știe să se lipească de două coaste potrivite/ alipească la spinările sortite și să conviețuiască entre-deux, cât se poate de literal. În vremuri din ce în ce mai grele de capitalism rapace și regres în progresie geometrică spre păgânitatea greco-latină (creștinismul moare o dată cu Domnul de la nihilismul nietzscean încoace, dacă nu chiar de mai înainte) ea va avea patru, nu doar doi umeri pe care să pună capul la greum, respectiv doi bărbați sprijin în fața greutăților vieții de familie și a creșterii de copii (câți dă Domnul, ideal câte unul la fiecare).     

⁽¹⁵⁾ Sensul și interpretările depășesc opera deschisă a ilustrului semiotician U. Eco, putem vorbi de instrumentul de tortură medieval, The Iron Maiden, dar și de discografia fomației de “metale grele” cu același nume. Infernul sartrian cu ușile închise sau partea dată diavolului à la Denis de Rougemont sunt posibilele chei de lectură pentru cei care doresc mai mult decât un clasicul infern cu flăcări dantesc.  

⁽¹⁶⁾ Pe principiul păcatelor mărturisite sieși, spovedite gratis duhovnicului sau depănate, contra cost, șeherezadic psih(ologului)/o-terapeutului ca să poată fi iertate și mai apoi uitate de/ în sine, lăsăm în para-/subtext ultimele versuri ale celui de-al doilea cânt sacrilegic pătruns de rău absolut și demn de o vizită a bătrânei doamne dürrenmattiene, farsă tragică a vieții: “Ca autor moral de copil abandon/ Evă-Ioană frumoasă și curată/ Antemergătoare și primă femeie/ Al cărei suflet strigă/ După o mamă căzută/ Ce nu poate să-și mai vie în simțire/ Și pentru maternitate să reînvie/ Și nici la cheremul unui stat străin să fie/ Așa că poartă-n gând și-n simțire/ Un bărbat ce doar tată poate să mai fie/ Și-n rugăciune-l pomenește/ Căci acum pe altul iubește/ Sau i-a fost drag pătimește/ Și i-a dat carnea pân’la os/ S-o vrea numai pe ea/ Și s-o ia de soață/ Să-i fie alături, s-o facă prințesă/ S-o poarte prin lume/ C-un mic prințișor/ Fruct copt din mare amor/ Între ea și-un principe fără nume/ Mândru ca un Lucifer căzut în al iadului vârf de pâlnie/ Școlit prin străinătățuri/ Și-ntors cu misie culturală pe-ale noastre meleaguri/ Istorie de artă să scrie/ Și tot norodul de nume să-i știe/ Un vis frumos din altă lume/ Sau amintire rămasă/ Din altă măreață viată/ Un vânt aspru ce-un dar ceresc a măturat/ Vise familiale a spulberat/ Și pe prințesă cu mânie divină a încercat/ De a ajuns gând de mărire/ De doamnă-soție/ În slujitoare-cameristă să reînvie./ Un martiriu, hristică răstignire/ Ce nașterea-i în Vinerea Mare/ În 6 mai, de răbdător Iov/ Ursitoare puteau să prevadă și prescrie/ Să-i sortească sau s-o scutească de-un calvar si-n alcov/ Cu doi lorzi sau domni,/ Prințul s-o țină și-n ochi să-i privească/ Atât pe ea, cât și pe el, celălalt,/ Patriarhul ce l-a luat de soață/ Fiul de nobil ce-are să-nfăptuiască/ Un vlăstar să-i ducă neamul mai departe/ Și-abia atunci când actul va fi sfârșit/ Și-n tăcere de piatră ne vom fi odihnit/ Cu gândul la un moștenitor, întreit/ Să prinzi curaj și să vorbești/ De părinte profesor și-a ta mamă soacră/ Părinților mei, ce mi-au dat viață, prințule/ Dac-ai să-i găsești/ Fiindcă se vor ascunde/ Cu-obrazul crăpat de rușine/ Departe de lume/ În g(a)ură de șarpe/ Și-n fund de sat/ De lume uitat/ Spre o dulce monahie/ Odată un trup, două neputinți acum pot să mai fie/C-un dor veșnic de nepoată dată./Iar al tău cap strivit sub papuc stă mărturie, prințe/ De la bătaia soră cu moartea/ Și spitalul ce-a trebuit să fie la Veneția bal/ Că Domnul cu pana de gâscă lovește/ Iar păcătosul neascultător și ispititor/ Cu ce are mai scump plătește.”  

⁽¹⁷⁾ Regretatul maestru François Breda a pomenit de procedeu într-una din întâlnirile la cafenelele literare clujene.  

⁽¹⁸⁾ Cloud Atlas (2012), regia Tom Tykwer și Lana Wachovski și simfonia palimpsestică a firului acțiunii filmice depănat în diverse prezenturi cu variante multiple de viitor și încețoșat trecut este cea pe care o avem în vedere ca reîncarnare/-întrupare de vointă și acțiune individuală cu impact infinit(ezimal).

Argument 

Piesa poem, așa cum vestește si paratextul, face parte dintr-o serie de scrieri poznașe, erotice pe alocuri dedicate identităților de margine din viața mea, se știu ele sau vor fi anunțate. Persoanele-personaje/ imagini poetice în cauză m-au inspirat în diverse moduri în parcursul personal și profesional-profesoral. Materialul va fi reunit într-un volum a cărui structură o vom stabili ulterior. Vor fi probabil epifanii, adaptări episodice în versuri și proză, inclusiv file de jurnal intim spre ilustrarea concepției despre adaptarea și rescrierea unei opere alocate fenomenului de traducere; o adaptare românească la un roman canadian anglofon în vogă (Povestirea cameristei/ slujitoarei de M. Atwood), tratat episodic la nivel de cercetare filologică, receptarea prin studii critice și traducere, însă cu rol bine stabilit în contextul operei autoarei feministe. Organizată pe principiul unui articol de cercetare, piesa poem poate fi lecturată ca ediție savantă a unei opere datorită notelor de subsol care conțin și variante ignora(n)te ale textului. Introducerea, cuvintele cheie și concluziile servesc drept didascalii la o punere în scenă imaginară sau reală a textului. Am ales revista Timpul Belgia pentru publicare întrucât de această țară ne leagă multe amintiri de studii și formare, din vremea licenței până după postdoctorat. 

sursă foto: arhiva personală Andra Ștefan– Atlantida

Am ales acest tablou, potrivit, în ochii noștri, să ilustreze locul unde se desfășoară acțiunea piesei-poem, o insulă grecească înconjurată de ape precum cele în care s-a scufundat insula ficțională platoniciană (în mitologica vechime).