De ce nu ai grijă de ea?

Zâmbetul ei e artă, dar tu nu-l mai vezi,

Ochii ei sunt stele ce luminează-n întuneric.

Buzele-i sunt munți, iar lacrimile,

Vezi tu, îi sunt oceanul în care se scufundă.

De ce se adâncește-n el? Habar nu ai tu

Cum e să te-neci.

Vrei să-i vezi zâmbetul, sclipirea din ochi,

Dar nu te gândești că poate,

Nu le vezi din vina ta.

Fă-o să se simtă unică, inegalabilă și iubită,

Iar atunci, îi vei vedea cu adevărat

Strălucirea tainică în toiul nopții reci.

Nu fi indiferent cu suferința ce-o provoci,

Nu fi îngâmfat crezând că așa îi dai o lecție,

Fii sincer și gândește-te că nu o meriți

Dacă o distrugi și-ofilești.

Fii alături de ea, nu material, cu daruri scumpe,

Ci cu sentimente investite, gesturi mici

Ce par a conta mai mult decât o comoară.

Nu o mai face să plângă, iar dacă nu te simți în stare de toate aceste lucruri:

Pleacă!

Dispari din viața ei! Las-o să te uite!

Să găsească pe cineva ce o merită,

Să-i repare visele ce le are de când era copilă.

Haide, las-o să zboare spre fericire!

Nu o ține cu aripile legate.

Dacă în aceasta nu ai putut,

Dă-i avânt și iubește-o-n altă viață.