Inimă de iarnă

Inima se frânge de dor,

Mai am puțin și simt că mor,

Iar vocea ta răsună-n minte.

Amintirile-s morminte,

Din care nu ne mai ridicăm.

Oare chiar am vrea să plecăm?

Oare chiar am vrea să le uităm?

Oare avem această putere,

Să uităm tot despre durere?

Dar alții suferă când noi o facem?

Ori pentru alții doar ne prefacem?

 Amintirile când revin,

Cum e posibil să le oprim?

Cum e posibil ca inima mea

Încăpățânată, tot la tine să vrea?

Dar când inima e sfărâmată,

Căci este neînarmată,

Cum să lipească bucățile rupte?

Cum să răzbească-n lupte?

Cum să te uite?