Nu pleca, mamă!

Spulberă-mă! Fă-mi ce vrei! Dar nu pleca, mamă, Fără să mă iei!

.

Fără să mă mângâi, Fără să m-alinți, Fără să mârâi, Fără să strângi din dinți!

.

Nu pleca! Nu mă lăsa în spate, Nu mă nega fără a încerca Să-mi vezi din fapte.

.

Nu încerca să mă alungi, Te rog frumos să nu mai plângi. Zâmbește-mi și spune-mi povești, Nu mai încerca să te lovești!

.

Uită-te în ochii mei, Observă că-s la fel ca-i tăi, Recunoaște că ne certăm fără temei. Nu vezi că lătrăm ca doi dulăi?

.

Tu mori în fiecare zi, Încetul cu încetul Și ne vom trezi Că va cădea peste noi cerul.

.

Nu pleca, vino înapoi! Nu renunța la noi, Spune-mi orice vrei, Dar nu pleca fără să mă iei.

.

Poți să țipi la mine, Mă poți lovi oricât ai vrea, Ajută-mă sa mă-nțeleg mai bine, Dar te rog nu mă judeca.

.

Stai lângă mine sub salcâmi, Șterge-mi de pe față lacrimi, Vorbește-mi cu blândețe... Vai! Ce-aș vrea să te văd la bătrânețe!

.

Dar singurul loc în care te pot vedea, Va fi mereu în mintea mea. Te voi gasi culegând un trandafir La al tău veșnicul mormânt din cimitir.

Publicat în Literatură

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te