Tu, frunza mea...

Tu, frunza mea îngălbenită,
îmi semeni, parc-am fi surori!
Ești ca și mine- mbătrânită,
ne-așteaptă iarna cu ninsori!

Tu, frunza mea, cazi pe pământul
ce-a ars, prin tine, ca un tot,
pe el ne vom găsi mormântul!
Te-oi aștepta, să știi, de pot!

Tu, frunza mea, îmi ești aproape
în toamna asta timpurie!
Vom trece ploi și multe ape
Cu o tristețe sângerie…

Tu, frunza mea, s-au scris sonete
despre iubire și uitare
sau despre toamne violete,
cu frunze care pier, amare!

Tu, frunza mea, ești ruginie
de-atâtea ploi ce te-au strivit…
În noua toamnă arămie,
prea mult în ram ai zăbovit!

Tu, frunza mea, poteca noastră
s-a șters, de parcă nu a fost…
eu așteptând la o fereastră,
tu căutând în lume rost!

Tu, frunza mea îngălbenită,
îmi semeni, parc-am fi surori!
Tu, ca și mine, ești menită
să-ți spui povestea, uneori!