Viața ca o poezie

Când m-am născut eram hârtie, Atât de fragedă-n simțiri, La fel de pură ca zăpada Și mult prea goală de-amintiri. Crescând, am devenit stiloul Ce-și lasă urma cu cerneală Și desenează forme care Fac mult mai prețioasă-o coală. Am fost și literă, și umbră, M-am transformat și în cuvânt Și-am învățat doar prin acesta Ce-nseamnă floare, dor și vânt. Am simțit urma tăieturii Și lacrimi fața mi-au brăzdat, Am persistat și în greșeală, Dar nu-i nimic – m-am vindecat. Iar soarele mi-a dat lumină Și eu în beznă-am strălucit; O flacără arde în mine De-a pururea, necontenit. Când m-am născut eram hârtie, Dar astăzi sunt mai mult de-atât: Sunt sângele ce-n vene-mi curge Și râul ce m-a străbătut, Sunt gând, sunt viață, sunt fugară În propria mea frenezie, C-un ochi spre cer și unu-n groapă, Într-un cuvânt, sunt… poezie.

Sursa imaginii reprezentative: https://net-earner.com/