Viciul

Un gând ce stăruie la colțu’
Minții ce o ispitește
Rațiunea-i caută rostu’
Încet încet se risipește

Voința sta să cadă
Pe o panta descendentă
Pare etern și nu-i o perioadă
Dorința asta transparentă

Și pe baza jurământului
Cad pradă remușcărilor
Construindu-mi singur mormântul
Anulând puterea rațiunilor

Pentru o vicioasă dorință
Mintea-i „confuzată”, cere-i conferință
Însă pierde lupta, eu un cerc continuu
Aceasta are-un nume, se numește viciu.

Nota autorului: În ultima vreme am simțit dorința de scăpare din rutina deplorabilă ce îmi parazitează viața, de a scăpa de lianele ce se hrăneau din energia mea. Și mai ales de a ieși din zona de confort, putând să îmi accesez astfel potențialul din mine la maximum. Însă am simțit un fel de neputință de a combate cercului vicios ce s-a format în jurul gâtului meu. Și, astfel, a ieșit o creație literară.