Președintele Science On, Andrei-Răzvan Udrea, Universitatea București

Ca fost participant la olimpiadele naționale de chimie, cât și la concursul național „Raluca Ripan” pot spune că am dobândit experiența necesară și am trecut prin momente atât  dificile, cât și frumoase încât concursul „Science On” să fie o reușită.

Consider olimpiadele și concursurile o „rampă de lansare” în viața oricărui elev pasionat și nu un scop în sine, după cum frumos m-a învățat mentorul meu din perioada gimnaziului.

În prezent am 20 ani, sunt student al Universității București la secția de chimie, am absolvit Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, iar clasele a IX-a și a X-a le-am petrecut într-una dintre cele mai bune clase de elevi pasionați de Science, la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică.În primul an de studenție, am publicat prima mea culegere destinată elevilor olimpici pasionați de problemele de chimie anorganică, am obținut locul întâi la Sesiunea de Comunicări a Universității Politehnica București, secția chimie anorganică.

Chimia anorganică reprezintă marea mea pasiune deoarece prin intermediul ei am avut primul contact cu chimia.

În cei șapte ani de când aprofundez această știință, am învățat că atât chimia anorganică cât și restul ramurilor chimiei sunt importante în viață noastră din orice punct de vedere. Chimia se găsește de la ceea ce mâncam până la ceea ce gândim.

Revenind la Science On, ideea organizării acestui concurs a venit la finele lunii noiembrie. Mă bucur că în acest an şcolar am avut primul „contact” cu copiii din postura de profesor. De multe ori ne întrebam ca olimpici cum este să ne aflăm pe cealaltă parte a barierei, și vă pot spune că nu este deloc ușor și de multe ori profesorii/mentorii pe care îi avem cu toții au simțit emoții puternice. Nu uitați niciodată să vă sunați mentorii, fie să le scrieți un simplu mesaj, oriunde vă aflați.

În final urez succes tuturor participanților și vreau să mulțumesc următorilor domni și doamne profesor, ordinea fiind irelevantă deoarece fiecare mentor a avut un rol esențial în dezvoltarea mea: domnului profesor Costel Gheorghe, doamnei profesor Iuliana Shaajani, doamnei profesor Lina Chiru, doamnei profesor Daniela Berger, prof. Dr. ing. Iosif Schiketanz, domnului profesor Bogdan-Cătălin Șerban, prof. Dr. Ion Ion, prof. Dr. Ovidiu Oprea și nu în ultimul rând, bunicii mele, fost profesor reputat pe meleagurile natale, Filoftia Udrea.

Facebook : https://www.facebook.com/andreirazvan.udrea

Instagram: https://instagram.com/andreiirazvan?igshid=1rxmdfrnh63w7

Publicat în Știință, Interviu

1 persoană a recomandat

Recomandă acest articol

Categorii: Știință, Interviu

Răspunsuri(2)

  • N
    Nicolae-Florentin PETRIȘOR

    Succes tuturor! Totdeauna m-a încântat inițiativa tinerilor, poate și pentru faptul că mi-am petrecut viața printre ei. Vă doresc un succes răsunător al Science On - precum numele voastre și universitățile la care studiați. La final, am un sfat (dacă-mi este permis!): în afară de știință, care vă modelează creierul, vă îndemn să vă modelați și sufletul citind din literatura lumii. Sincere felicitări inițiatorului acestui concurs, eminentul student Andrei-Răzvan UDREA!

    • Andrei-Răzvan Udrea

      Va multumesc mult domnule profesor! Si dumneavoastra sunteti un exemplu pentru noi toti.. Scrieti foarte frumos si demonstrati ca aveti un suflet tanar intr-un corp care a trecut prin mai multe epoci! Cu drag, nepotul dumneavoastra, Andrei

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te