Eu vin de la Desești

Eu vin dintr-un paradis ce-i doar al meu,

de unde Muntele Gutâi își dăruiește umbra,

dintr-un tărâm de vis pe unde curge râul Mara

ce trece grăbit, ca învârtitele iarna și horile primăvara.

Vin din satul în care vara se mai simte încă mirosul

de iarbă abia cosită și de busuioc

ce fetele-l mai pun sub pernă ca ursitul să și-l afle,

de unde se mai aud colinde și strigături la joc.

Din satul în care sătenii mai cinstesc îmbrăcămintea țărănească

pe care continuă să o creeze, să o poarte și să o iubească.

Eu vin de unde stelele destinul oamenilor de mii de ani veghează

și un tablou mirific încă noaptea mai creează.

Dintr-un loc vin în care rugăciuni se-aud pe la orice colț de poteci,

și oamenii-s învăluiți în gânduri bune,

în care rugăciunile-s încrustate chiar în căpriorii caselor de lemn  

și-n magice porți monument.

Vin de unde se mai aude încă sunetul pașilor lui Nichita

și-al altor poeți minunați

imprimat în pietrele pe care le-au atins odată,

pe care alți mulți poeți în fiecare an continuă să-l caute

și magice poezii descântece să dăruie.

Eu vin  de unde oamenii știu povești să adune,

să facă tezaur din ele și din zilele bune.

Vin de unde bisericile urcate până-n cer

scară ne sunt către cealaltă lume,

de unde morții și viii continuă să trăiască împreună.

Vin de-acolo de unde oamenii iubesc florile și sărbătorile,

de unde-s săteni ce știu munca să cinstească,

viața și moartea mândru să-și trăiască.

(din volumul bilingv Scântei de suflet/Scintille dell'animo, Rediviva, Milano 2020)