Meditație

Cerul e mare, dar nu-i peste tot la fel.

Undeva în lume e albastru, fără nori,

dar sunt încă bucăți de cer în care

soarele nu se poate vedea,

stelele nu se pot admira,

pentru că oameni ca noi au luat în mână armele

încercând să împuște chiar primăvara,

că prea e frumoasă, au zis, că e monotonă,

c-ar fi mai bine să miroasă a moarte,

pentru că vampirii, știm, nu se hrănesc cu flori,

preferă sângele, că ei sunt în afara logicii noastre.

Lumina din lucruri s-a scurs,

deși nu-i apus, soarele pare că s-a ascuns.

Unde-i iubirea? mă-ntreb. Unde-i lumina?

Iubirea-i lumina ce curge-n cuvânt,

cuvântul e lacrimă ce-adoarme-n mormânt…

Mă-mbrac în tăcere – sunetul morții se-aude la pătrat,

dar undeva în lume se mai aude și zumzetul vieții minunat.

Păstrez cu sfințenie în inimă un vis

ca să nu pierd sensul vieții până voi ajunge-n paradis.

Tristețea e și ea până la urmă o călătoare

și nimeni nu învie dacă mai înainte nu moare.