Speranța/La speranza

Ființă plăpândă cu aripi, ce nu acceptă moartea

și luptă cu o-ncrâncenare

ce nu știi care zeu i-a dăruit-o,

când și de ce, pentru cât timp,

muzică stinsă cu ecou de nai ce-și cântă dorul

undeva, în depărtare, dar ce rămâne-n minte

în clipe cumplite de-așteptare,

mai vie decât orice nemărginită suferință,

mai plăpândă decât orice suflet de ființă,                                        

mai frumoasă decât primăvara,

mai mirositoare decât lăcrimioara.

Izvor e ce din lacrimă își ia viața,

clocotitor pe sub pământ ce se-ostenește

până la suprafață să iasă. Și izbutește.

Rază de soare firavă care topește

cea mai rigidă gheață și câmpu-l înverzește,

lună de-argint pe cerul negru și-nghețat,

prieten de nădejde ce-n lupta noastră omenește,

fără să crâcnească, s-a alăturat.

Speranța...cea mai nemuritoare neființă  

și cea mai surprinzătoare știință.

***

Fragile creatura alata, che non accetta la morte

e combatte con una caparbietà

che non sai quale divinità le abbia donato,

quando e perché, per quanto tempo,

musica spenta con un’eco di flauto di pan che intona le sue nostalgie

da qualche parte, in lontananza, ma quel che rimane nella mente

in momenti tremendi di attesa,

più viva di qualsiasi sconfinata sofferenza,

più fragile di qualsiasi animo umano,

più bella della primavera,

più odorosa del mughetto.

È fonte che dalla lacrima prende vita,

gorgogliante sotto la zolla che si sforza

per spuntare fuori in superficie. E vi riesce.

Flebile raggio di sole che scioglie

il ghiaccio più rigido e rinverdisce il campo,

luna d’argento nel firmamento gelido,

amico fidato che nella nostra lotta,

senza dir parola, si è affiancata umanamente a noi.

La speranza… la più immortale non-presenza

e la più sorprendente sapienza.

(Poezia face parte din volumul „Umbre și lumini/Ombre e luci” care va fi publicat în curând, iar desenul care o însoțește aparține artistei Daniela Strună)