Doamne, lasă-mă să...
Doamne,
lasă-mă să Îți pictez chipul,
cum și Tu l-ai pictat pe al meu.
Ai pus trup de lut și suflet de zeu.
Doamne, deschide ochiul,
să văd lumina din el...
Să știu să deschid și eu inima
Spre ce-i prețios pentru Cer.
Doamne, zâmbește un pic
Așa cum spre prunci ai făcut,
Gata, am prins și zâmbetul
În inimă, adânc l-am ascuns.
Doamne, acum punem luminile vii.
Ca ochii ce par simpli
Ca niște copii,
Să vadă lumea și omul
În curăția dintâi.
Doamne, acum dau și verni-ul
Strălucirea e a Ta,
Dă-mi mie umbra de sienna
Și bucuria de-a da.
început de an școlar, 2022
Mihaela Prisacaru
Publicat în Fără categorie
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Fără categorie
Etichete: revista-timpul-invierii
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.