Nu, Fiule...

Din tot Vechiul Testament, proorocii mă impresionează cel mai tare. Ei au o legătură directă cu Dumnezeu. A vorbi cu El ca și cu un prieten nu e o metaforă aici. Sf. Prooroc Moise m-a dat gata, când dincolo de mânia lui că poporul îndărătnic nu Îl ascultă pe Dumnezeu, omul cel sfânt îi spune Creatorului:

"Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris". Ieșire 32, 32

Cred că Dumnezeu a zâmbit larg când a auzit aceste cuvinte "șterge-mă și pe mine". Aici e inimă de mamă, aici e iubirea adevărată. Aici e cunoaștere a lui Dumnezeu. "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi." Ioan 15, 13

Când Fecioara Maria devine Maică, ea nu a luat doar îndatoriri de Maică pentru Fiul ei, ea "s-a molipsit" de întreaga iubire ce a purtat-o în Ea, a hrănit-o din trupul Ei și a dăruit-o lumii. Ea devine Apărătoarea noastră în fața evidenței că avem lipsuri mari atunci când, de "bună" voie ne îndepărtăm de dragostea lui Dumnezeu.

Dintre nenumăratele minuni pe care le-a făcut și le face Maica Sfântă, cel mai mult m-a impresionat cea din Athos, la icoana Maicii Domnului Paramythia(Mângaietoarea) din 1320, când Maica ia mâna Pruncului de la gură, când Acesta îi spune să nu îi avertizeze pe călugări (ce intraseră în rutină) de venirea saracinilor în mănăstire, gata să o prade. Ea Îl oprește pe Fiul ei, și spune avertizarea pentru călugări încă de două ori, e un fel de, iertat să îmi fie, "Nu, Fiule... " Ea, care este " Da-ul"prin excelență, acum spune , "nu". Dar acest "nu" este modul în care iubirea se arată desăvârșit. Este un "da " convertit din iubire pentru oameni, în lumea ce spune din ce în ce mai des "nu" lui Dumnezeu. Însă voia lui Dumnezeu este Iubirea. Iar icoana din care Maica Domnului a vorbit unui călugăr atunci, a rămas așa, cu mânuța Pruncului Sfânt ținută strâns, în încercarea Ei de a-L îndupleca. "Lasă-i!" Este dovada că iubirea biruiește, că înduplecă, mai dă o șansă lumii. Și acum.

Ea arde în inima Ei de Mamă a tuturor, să îi scape pe toți, toți să fie în bucurie, în lumină, întoarcere, viață adevărată. Toți. Împreună.

Iar dintre toate rugăciunile înălțate ei, "Sub milostivirea ta, scăpăm, scăpăm, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioară", cântată în vecerniile din facultate, de către toți studenții, aproape șoptit, doar la lumina candelei aprinse la Măicuța Domnului, aceasta mi-a rămas în inimă. Acolo, într-un colț. Al inimii. Iar când se face întuneric, acolo, în inimă, mă uit spre candela ce a rămas aprinsă și știu că mai este nădejde. Și pentru mine...Și pentru mine.

"... întru Adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născatoare...fiind Maica Vieții... izbăvești din moarte, sufletele noastre".