Ateneul Român
Astăzi se împlinesc 135 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, una dintre clădirile simbol ale Bucureștiului. Ateneul Român a fost…
1140 articole · pagina 46 din 95
Astăzi se împlinesc 135 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, una dintre clădirile simbol ale Bucureștiului. Ateneul Român a fost…
Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe (jud. Covasna), azi clădire monument istoric, atestată documentar în anul 1799 și menționată…
Astăzi se împlinesc 129 de ani de la nașterea Otiliei Cazimir, „poeta sufletelor simple". Casa modestă din Iași în care a locuit aproape…
“Vasul de nescufundat” sau “Vasul viselor” a aprins în timp imaginația multora din sfera artelor vizuale, mai ales a regizorilor și…
Prin acest spectacol maestrul Andrei Șerban a adus în fața publicului o nouă versiune a spectacolului, originală, transpusă și adaptată…
Pe Ștefan Luchian îl găsim azi în toate muzeele de artă din țara noastră, ca pe un reper al artei moderne, considerat de fapt primul artist…
Monument inconfundabil, veche vatră a culturii şi spiritualităţii din Moldova şi nu numai, Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi este situată în…
Preambul. Scabros sau scârbos? Cum doriţi, înseamnă acelaşi lucru, depinde unde plasezi r-ul, în faţa sau în spatele b-ului. Puteţi folosi…
1979. Scriitorul (cel din stânga) către Călăuza (cel din dreapta): "Și ce se va întâmpla dacă afli cum Se numește? Conștiința cui va avea…
Literatura română din perioada secolului XIX și XX a fost motivată în mod pozitiv de către scriitori notorii precum Mihai Eminescu, Tudor…
Muzeul pregătește diverse activități cultural-educative în locații din Sfântu Gheorghe, Covasna și Miercurea-Ciuc, unde va organiza lecții…
Prelegere teoretică, prezentări practice de arte vizuale şi educaţie/ar t-terapie, terapie ocupaţională şi ludică, studii de caz cu copii…