Liuba Sârbu: ,,INUNDATĂ”
Inundată de tălpi, plaja își vede nisipul călcat în picioare. Toți își bagă picioarele în el. Nimic de mirare. E ușor, ușor și plăcut să-ți…
256 articole · pagina 5 din 22
Inundată de tălpi, plaja își vede nisipul călcat în picioare. Toți își bagă picioarele în el. Nimic de mirare. E ușor, ușor și plăcut să-ți…
Poetul și jurnalistul IOAN VASIU Din Țara Dacilor de obârșie multimilenară, mai exact din municipiul Orăștie cu statuia lui Decebal, dar și…
Fulgii s-aștern peste glia străbună, Un clopoțel vesel sună la geam. Amintirile copilăriei ne răvășesc iar... În timp ce în calendar, Își…
Lui Mihai Eminescu Ninge, ninge, ca și-atunci, Cu fulgi mari, cu fulgi albaștri, Peste văi, dealuri și lunci, Fulgii cad, ca micii aștri.…
Adâncul nopții își întinde visurile înstelate și gândurile mă poartă la vremurile trecute și la cele de azi. Ascult șoaptele vântului umed…
Poezia, pentru dumnealui, este o modalitate de a-și curăța sufletul și de a-i ajuta pe ceilalți să se apropie de lumea divină. Cuvântul său…
Sub stropii de ploaie m-ascund Şi oră de scris mi-s obrajii Când soarele pare-un secund Coborâtor din adagii. Şi-un primo ia nota, durut,…
Șuvoaie curg stelele din infinit Peste arbori porniți către inima cerului. Dalbele vise pe aripi de-argint Planează prin flăcări! În ritmul…
Tânăra poetă Victoria Tatarin (născută în 1994, la Chișinău), membră a cenaclului „Vlad Iovița” de la Chișinău, coordonat de Dumitru Crudu,…
Frunzele dragostei noastre le-a îngălbenit sărutul rece al toamnei. Frunzele dragostei noastre s-au scuturat de pe copacul speranței.…
Păstrează aceste clipe, Cu toate fibrele sufletului, Păstrează-le! Din mituri cad meteoriți. Cad în cascade. Iar iluziile se-ntorc șuvoaie…
14 mi-ești muză și muză-ți sunt pierduți suntem prin patimi și dorințe mi-ești rimă, eu îți sunt cânt ne recităm, șoptind, din suferințe…