Duminica de altădată de Grudai Diana

E zi de duminică și un bun prilej de a merge la izvor cu cofa și ulcioarele pentru a aduce apă cristalină și dulce, căci numai cu apa de la izvorul din vale îți potolești cu adevărat setea. E locul unde găsești refugiu atunci  când  cotidianul te determină să-ți cauți alinare în ceva frumos.

Privesc în jur și-mi amintesc vorba marelui poet Grigore Vieru ,,Nu sunt atâţia ochi pe pământ câtă frumuseţe în jur”, câtă dreptate avea! Țărăncuțele arată obosite, dar mulțumite. Năframa le ascunde părul negru, iar câteva șuvițe ieșite gâdilă tâmplele. Roșul mărgeluțelor prinse la gât doar în zi de sărbătoare fură privirile și le trimit mai apoi la bujorii din obraji, dar și la buzele trandafirii. Ochii ca mura sunt umbriți de sprâncenele arcuite. Urechea simte nevoia de a auzi doinele de cândva. Picioarele au nevoie să  fie mângâiate de iarbă, să calce pe poteca atât de cunoscută...

Natura divină îmi bucură ochii. Sufletul îmi înflorește.

Ne lipsesc mult duminicile din trecut. Ducem dorul iei care așteaptă să fie scoasă la horă, la șezători. Poate dacă am îmbrăca-o am deveni puțin mai buni. Ne-am apropia mai mult de ceea de suntem, de tradiții, de trecut, de valori și oameni, simplii oameni care redau cu intensitate căldura umană, tinerețea și speranța...